Călătorii

Apărut la editura „Eikon”, Cluj-Napoca, 2012, volumul Călătorii al poetei Sânziana Mureşeanu, conturează profilul unei conştiinţe înscrise în aventura dramatică dar provocatoare a căutării propriilor străfunduri sufleteşti. Prin tentaţiile înscrise în titlu precum şi în piesele ce poartă adesea identitatea unor ţinuturi risipite dar semnificativ consemnate între cei doi Poli ai Pământului, poezia aminteşte de romantismul literaturii de călătorii.
Dar, departe de a fi un jurnal, volumul este expresia unei confesiuni neaşteptate a atâtor trăiri intense şi incerte, tulburătoare prin esenţialitate, prin căutarea dureroasă a propriei identităţi.
Pentru poetă, Destinul a aruncat Zarurile în punţile dintre certitudini, i-a proiectat spiritul în spaţiile conexe, în zonele misterului pentru a le elucida prin Cuvânt: „Între ochii mamei mele/Şi mâna dreaptă a Îngerului/Eu sunt câmpia cu păpădii” (Despre zaruri).
Această taină, nedefinită, nerostită o scormoneşte poeta cu suferinţa neputinţei de a o atinge, deşi o regăseşte în fiecare dintre ţinuturile sau locurile evocate, aceeaşi pe care o poartă în propria-i fiinţă.
Uneori căutarea ia forma Rugăciunii mute, cu solii veşniciei încremeniţi în lacrimi: „Cu ochii la cer/Cu urechea lipită de eter/Auzi clopotele din Assisi/Şi ţi se cuibăresc colombe albe/La subsiori” (Piaţa Minorită din Viena).
Alteori, poeta se regăseşte travestită în chiar imaginea locurilor evocate, cu vraja, cu obsesiile, cu misterul lor: „Nu ştiu dacă eram şarpe,/Dacă eram greiere/Sau şoim deasupra ruinelor/....Nu existau pietre înfrăţite,/Doar verbe dezbinate” (Kastabala).
Dacă spaţiile anacreontice se vor refugii romantice a melancolicului „dor de vise”, sau dacă poezia minulesciană, cu exotismul rafinat şi incitant în acelaşi timp investea „Depărtarea” ca posibilă trăire a misterului, poezia Sânzianei Mureşeanu adânceşte nostalgia scormonind până la suferinţă şi durere, stări metaforizate în pulsul Pământului prin jocul înşelător al formelor, ce preiau respiraţia spiritului: „Memorii pietrificate/Pietre mistificate/...E o Litanie/Un Psalm rătăcit/Adus de mare” (Argyrokastron în Rhodos).
Locurile cu aerul, cu aromele, cu misterul ce palpită sub pietre, în nisipuri, prin valuri, în arşiţă, în priviri, în gesturi, în mişcări lascive ori ritualice, poartă povara căutării, preiau aripile ciuntite ale neputinţei, învăluie în flăcări de soare, patima necunoscutului: „Îngerul Istanbulului/Gâfâie,/Inima lui cu o mie de cărări,/Rană vulcanică,/...Îngerul Istanbulului/Cu aripi descusute,/Descuamate,/Şi-a pus capul încet/Pe umărul meu” (Istanbul).
Oameni şi locuri poartă împreună extazul vieţii şi blestemul căutării, nevoia împlinirii spre un dincolo misterios: „E septembrie în Sinassos,/Bisericile se înclină spre Apus/...E semilună şi dor, /E piaţă şi cişmea/...Zarea e din ce în ce mai mică,/Mai îngustă/Cât să te strecori/O singură dată/De cealaltă parte...” (Mustafapaşa).
O senzualitate acoperită de aripa luminoasă a spiritului ţâşneşte pe alocuri într-o surprinzătoare mărturie a clocotului vieţii sub ţesătura diafană a visului – sunt cele două antinomii ce definesc personalitatea poetei Sânziana Mureşeanu.