Blaga: Cel mai probabil lansarea candidaţilor ARD va avea loc pe 5 noiembrie

Lansarea candidaţilor Alianţei România Dreaptă pentru parlamentare va avea loc, cel mai probabil, în data de 5 noiembrie, a afirmat preşedintele PDL, Vasile Blaga, scrie pesurse.ro
El a precizat că printre contestaţiile depuse de candidaţi care au primit aviz negativ din partea Comisiei de etică şi care au fost ulterior admise se numără şi cele ale parlamentarilor de diaspora Viorel Badea şi William Brânză.
,,Iniţial (lansarea candidaţilor ARD - n.r.) am stabilit-o pentru ziua de 6 noiembrie. Aceasta a fost decizia noastră de ieri (marţi - n.r.). Numai că în data de 6 noiembrie sunt şi alegeri în Statele Unite şi cred că atenţia opiniei publice va fi captată aici. Cred că lansarea va fi reprogramată pentru data de 5 noiembrie, dar o să vă comunicăm”, a spus preşedintele PDL.
Vasile Blaga a susţinut că, până în prezent, au fost semnate listele de candidaţi pentru 36 de organizaţii (circumscripţii - n.r.), incluzând şi diaspora.
,,Pot să vă spun că 70 - 75% dintre cei care candidează sunt oameni noi, tineri, buni profesionişti în zona respectivă. Au fost şi 32 de persoane care în viziunea Comisiei de etică nu îndeplinesc anumite condiţii de a candida. Până ieri dimineaţă (marţi - n.r.) se retrăseseră 12 şi cu încă un candidat azi (miercuri - n.r.) 13. Sunt foarte multe contestaţii pentru că în unele cazuri colegii se simt nedreptăţiţi. Aceste contestaţii le va analiza comisia, le vom analiza şi noi în continuare”, a explicat liderul democrat-liberalilor.
Potrivit sursei menţionate anterior, Blaga a confirmat că au existat şi cazuri de contestaţii admise.
,,Trebuie să recunosc, da, de exemplu la diaspora. Imagine negativă la doi candidaţi - domnul Badea (Viorel Badea - n.r.) şi William Brânză. Ne-am uitat, au fost nişte articole în presă este adevărat, practic au fost nişte poziţii reciproce ale lor, dar am considerat că nu sunt probe ca să nu poată să candideze”, a precizat preşedintele PDL.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5