Bistrița, gazda Campionatului Național Școlar de Tenis de Masă
Dum, 05/08/2022 - 16:00
Lorena Vereș
În perioada 06-08 mai, a avut loc la Bistrița Campionatul Național Școlar de Tenis de Masă organizat de Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și Liceul cu Program Sportiv Bistrița, alături de inspectorul școlar Rodica Drăguș și profesorul Dincă George, care au făcut posibilă desfășurarea competiției. Competiția s-a desfășurat în Sala de Tenis Gheorghe Bozga.
Să ne amintim câteva lucruri despre cel mai mare antrenor de tenis de masă din România care, din păcate, nu se mai află printre noi. Gheorghe Bozga s-a născut la 18 mai 1952, la Vatra Dornei. Acesta a jucat tenis de masă la Casa pionierilor până în 1966. Ulterior, acesta merge la Cluj pentru a juca la CSM. În 1976 devine antrenor de categoria a IV-a. Din 1978 începe șirul marilor performanțe ca antrenor, ajungând să fie considerat cel mai mare tehnician de tenis de masă din România. Din 1992 este antrenor emerit, iar în 1993 este numit antrenor coordonator al Centrului Olimpic de pregătire a juniorilor de la Bistrița. Gheorghe Bozga a scos jucători pe bandă rulantă, care au câștigat sute de medalii naționale si internaționale. La presiunile lui, Bistrița a devenit Centru Olimpic de Tenis de Masă, iar în Strada Parcului a fost construită cea mai mare sală de tenis de masă din Europa.
Elevii și profesorii însoțitori au fost cazați în Internatul Liceului cu Program Sportiv Bistrița și Internatul C. T. INFOEL Bistrița. Cluburile participante la Campionatul Național Școlar de Tenis de Masă: CSS București Nr.1, CSS Buzău, CSS Craiova, CSS Ilfov, CSS Odorheiu Secuiesc, CSS Râmnicu Vâlcea, CSS Sfântu Gheorghe, CSS Slatina, CSS Târgu Mureș, LPS Buzău, LPS Constanța, LPS Satu Mare, LPS Slatina, LTNM Târgu Secuiesc.
Iată impresiile și gândurile de viitor pe care le au campionii:
„A fost o competiție grea, dar sunt fericit că am dus la bun sfârșit marea finală. Pe viitor îmi doresc să câștig cât mai multe competiții atât naționale, cât și internaționale.”- ANGHEL PATRIC a câștigat la categoria Cadeţi (Under 15). Acesta este de la Clubul Sportiv Școlar Craiova, fiind antrenat de Nicoli Liviu.
„Vreau să progresez cât mai mult și sper să obțin rezultate foarte bune în continuare, chiar de aceea mă pregătesc zilnic pentru următoarele concursuri.”- BIANCA MEI-ROȘU a câștigat finala la Junioare 2. Aceasta este de la LPS Constanța, fiind antrenată de Viorel Șimon.
„A fost o experiență de neuitat! Sunt dublă campioană europeană la cadeți individual. Îmi doresc să ies și anul acesta campioană europeană la juniori și la mondiale să iau medalie la individual.” - ELENA ADRIANA ZAHARIA a câștigat finala la Juniori 1. Aceasta este de la LPS Constanța. Antrenori: Viorel Filimon, Elena Sebe, Ana-Maria Sebe, Mioara Șincan.
„ Mă bucur că am participat la această competiție. Acum doi ani am jucat la naționale finala la juniori 2 și am intrat în primii 8. Pe viitor îmi propun să particip la mai multe competiții, să obțin rezultate cât mai bune și să devin din ce în ce mai bun. Îmi doresc să continui cu tenisul de masă, fiindcă îmi place foarte mult.”- BOKOR ANDOR a câștigat finala la Juniori 1 (Under 19). Acesta este de la CSS Sfântu Gheorghe.
„A fost o experiență nouă ca arbitru. Mi-a plăcut foarte mult să-i văd pe cei mici cum joacă. Anul acesta am ieșit campioană națională cu echipa, iar anul trecut am câștigat Campionatul European tot cu echipa. Sunt mândră că am titluri de campioană națională la juniori, mini-cadeți și cadeți, dar îmi doresc foarte mult ca pe viitor să ajung în lotul de senioare.”- UNGVARI EVELYN, arbitru.
Adrenalină, distracție, prieteni și sport – cuvinte cheie ale Campionatului Național Școlar de Tenis de Masă care a avut loc în premieră la Bistrița. Felicitări tuturor participanților!
Citiţi şi:
- Deşi mai târziu, totuşi, au fost premiaţi
- Andrea Clapa, dublă campioană naţională şi vicecampioană la tenis de masă
- Lotul naţional de cadeţi şi de perspectivă, reunit la Bistriţa
- Felicitări! Echipa LPS Bistrița, campioană națională la tenis de masă, la juniori III!
- Marius Berbecar, sportivul anului 2014 în Bistriţa-Năsăud!
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” vă invită, marţi 14...
Comentarii
Radu -
Vin, 16:35
Motto:
„Nimic nu e asa de tare ca trecutul. Pe acela nimeni si nimic nu-l poate schimba.”
(Lucian...
Pr. Oltean Leon -
Joi, 17:21
La mulți ani binecuvântați!
Paul -
Joi, 16:44
Motto:
“Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători”.
(Iulius Cezar)
Vasile Silași este unul...
Toni -
Mar, 16:50
Ce știi să faci?
Pe când un program de dezvoltare a Județului Bistrița-Năsăud pentru următorii...
Zdreanță -
Mar, 10:03
Vorba lui Tudor Arghezi:
Are basca pe-o ureche
De pungaș fără pereche.
Aniversări
Zile îndelungate cu multă sănătate, bucurii, realizări profesionale şi împliniri personale îi transmitem, în zi de naştere, profesorului Adrian...
Astăzi, la popas aniversar, îi transmitem părintelui Andrei Cotuțiu, preot paroh în Mureșenii Bârgăului, sincere și călduroase felicitări și urări de...
Sănătate, bucurii şi împliniri, în zi de naştere, îi transmitem profesorului dr. Liviu-Iulius Ușeriu, director al Liceului Teoretic “Radu Petrescu”...
Adaugă comentariu nou