Bianca Pop, CN Liviu Rebreanu: Olimpiada de Limba și Literatura Română a fost pentru mine o experiență valoroasă și provocatoare

Olimpiada de Limba și Literatura Română a fost pentru mine o experiență valoroasă și provocatoare. În timpul pregătirii am avut ocazia să-mi aprofundez cunoștințele la această materie, dar numai gândul că urma să particip la etapa județeană mă înfricoșa. Mai participau niște colegi din clasa mea la olimpiadă, care erau foarte buni la română și erau încrezători, ceea ce mă agita și mai tare. Presiunea pe care o simțeam era mult mai mare decat la orice altă olimpiadă la care participasem, deoarece concuram cu colegii mei. Nu am avut emoții când am intrat în sala în care urma să susținem proba, dar acest lucru nu mă liniștea… dimpotrivă, deveneam mai îngrijorată.

Când am primit foaia cu subiectul, inima îmi bătea tare, gata să îmi sară din piept și mâinile îmi erau transpirate. După primirea subiectului m-am calmat. Știam că nu mai au nicio importanță grijile și gândurile care îmi treceau prin cap… trebuia să mă concentrez pe ceea  ce aveam de făcut: trebuia să rezolv subiectul pe care îl aveam în față, cât de bine puteam.

În orele de excelență am învățat multe lucruri care mi-au fost utile și care sunt sigură că o să-mi fie folositoare și în viitor. Vreau să le mulțumesc profesoarelor care și-au dedicat timpul pentru a ne dezvolta capacitățile și care ne-au ajutat în a evolua. Aștept cu nerabdare să călătorim spre Brașov unde ne așteaptă o nouă aventură!

Bianca Pop, elevă clasa a VII-a la Colegiul Național Liviu Rebreanu

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5