Barbu I. Bălan promovează râsul ca mijloc terapeutic

Scriitorul ilvean, Barbu I. Bălan, care slujeşte de o viaţă universitatea tehnică clujeană, este înzestrat cu inteligenţă şi simţul umorului, încercând să amortizeze tensiunea nervoasă şi psihică a cititorului.

Cine e Barbu Bălan?

„În viaţă a fost: sportiv/ Cu rezultate la activ…/ Dascăl ce-a produs emoţii/ La multe zeci de promoţii…/ Instructor autodidact/ În FAOS-uri laureat…/ A fost şi lider sindical/ La ALMA MATER pe Ardeal/ Politician (un pic) /Şi altele… fără câştig/ Iar astăzi îi reprezintă pe refugiaţi/ Scrie şi versuri (de duzină) / Mai dihai ca o uzină,/ Pamflete şi madrigale/ (Reuşite sau banale)… / Omul ce a luat viaţa-n serios/ Şi îi merge totul… pe dos”.

Umoristul mai sus prezentat a încheiat anul 2010 cu cartea: „Catrene, epigrame, satire, madrigale… şi altele”, în care autorul este atât subiect, cât şi obiect al umorului. Cartea este o dovadă că ilustrul cărturar, consătean cu filologul Sever Pop, ştie să zâmbească şi să învăluie în surâd nuanţe fine ale trăirilor, care provoacă destinderea şi desfătarea.

În toate mediile culturale prezenţa umoristului e binevenită, pentru că este omul ce creează o atmosferă agreabilă cu un plus de farmec, ce face ca oamenii să se apropie prin conduita zâmbetului, care promite, incită şi farmecă.

Cartea, recent apărută la Editura Napoca Star aduce un plus de farmec oricui şi întăreşte sau restabileşte sănătatea fizică, mentală şi spirituală. Volumul a fost predat cititorilor de Ziua Culturii, la Lechinţa, în ziua de 15 ianuarie 2011, unde Eminescu şi-a dobândit o mică proprietate în faţa şcolii, de unde va străluci printre astre pe bolta naţiunii ce-n slăvi te-a înălţat, iar prin Statuia sfântă, chipul blând îţi va rămâne ne-ntinat.

Dacă deschidem cartea vom reuşi să descoperim epigrama care este o: „Specie de poezie/ Scurtă, dar cu ironie,/ Seamănă cu o ŞARADĂ/ Ce te muşcă pe la coadă” „Să meargă la bibliotecă/ Pe-ai mei studenţi i-am îndemnat,/ Dar s-au oprit la „una mică”/ La crâşmă, lângă… DECANAT”.

Cu o mare sferă de cuprindere se-ndreaptă spre BAC, luând în derâdere lipsa de pregătire a candidaţilor:

- „Cu ajutorul câinelui, Victoria Lipan şi-a găsit foarte repede zăcămintele soţului”.

- „Micea cel Bătrân a fost înmormântat la Cozia împreună cu umbra sa”.

- „Manole a pus-o pe Ana la zis şi a început să o lucreze”.

- „Nichifor Lipan stătea pe spate cu faţa în jos” sau

„Mult şi-a dorit „urecheatul”/ Ca să-şi promoveze „Bac-ul”/ Dar Comisia venită/ L-a găsit a fi… o vită.

Nici pe studenţi nu-i iartă, tratând fapte comice fără vulgaritate şi obscenitate: „Sunt student de la Construcţii,/ În pai dia, în pai da,/ Fac moloane, ştiu şi funcţii,/ În pai dia, da,/ ŞI de-atâta descriptivă;/ Nu ştiu face o colibă”.

Nici politica nu-i scapă prin stabilirea unei opoziţii între esenţă şi aparenţă: „Ne-au ţinut în tinereţe,/ Prelegeri COMINTERNISTE./ Iar acum, la bătrâneţe;/ Preziceri CAPITALISTE!”. „Cine ieri a linguşit/ Pentru-o situaţie…/ După… Revoluţie!”

Şi alte polemici amestecate, ca mod raportare la realitatea contradictorie: „Dacă-n douăzeci de toamne,/ Zi senină n-am avut/ Nu ar fi mai bine, Doamne!/ S-o luăm de la-nceput?!”

Barbu I. Bălan, omul relaxant, distractiv, ironic şi sarcastic exprimă în volumul de faţă bucuria intelectuală, urmărind şi pe această cale biruinţa binelui, condamnarea relelor sociale şi a defectelor umane. Reduce distanţa dintre parteneri, favorizează exprimarea şi afirmarea performanţelor personalităţii la toate nivelurile şi în toate domeniile, încheind cu epilogul: Închei aicea dragi confraţi!/ Şi s-auzim de bine…/ Căci sper să nu vă apucaţi/ Să daţi cu pietre-n mine”.