Bărbat din Lunca Ilvei, bătut de cinci consăteni
Lun, 02/08/2016 - 10:37
Poliţia a fost sesizată, duminică, cu privire la faptul că pe raza comunei Lunca Ilvei a avut loc o agresiune, soldată cu rănirea unei persoane.
„În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Lunca Ilvei, ar fi fost agresat fizic de către cinci tineri, cu vârste cuprinse între 19 ani şi 21 de ani, toţi din comună, suferind leziuni corporale. Bărbatul a fost transportat la Spitalul orăşenesc Năsăud în vederea acordării de îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Citiţi şi:
- Un bărbat din Lunca Ilvei, bănuit de tentativă de omor, a fost arestat! Scandalul a pornit de la păşunat!
- Ilva Mare: Lovit de un bărbat în timp ce se afla cu oile la pășunat
- Bărbat bătut de trei consăteni la Budacu de Sus
- PSD BN: Regretăm incidentul în care a fost implicată Monica Săsărman. Cerem instituţiilor statului să-şi facă datoria cât mai repede şi transparent cu putinţă
- Bărbat din Lunca Ilvei, depistat băut la volan, cu o alcoolemie de peste 1,10!
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Avram Iancu este una dintre cele mai luminoase figuri ale...
Comentarii
Iuliu -
Joi, 16:54
Nu-i nici o mirare . PNL nu mai există ca formatiune de dreapta, fiind in barca PSD. Nicolae Ciucă...
Mititean cel Mare -
Joi, 14:34
Mulțumim pentru sesizări. Mititean învață, chiar dacă-i bătrân!
cititor -
Joi, 10:57
Domnule președinte năsăudean al LSR, atenței la acorduri: „cu sprijinul primarului Sever Mureșan și...
prof.Vasile Găurean -
Joi, 10:53
Mulți și Fericiți Ani, vrednice Părinte!
La circ - pe bicicletă… -
Joi, 08:38
La circ - pe bicicletă - vedeam cândva un urs
Ce conducea regește — fiind atent la parcurs.
La...
Aniversări
Aniversarea zilei de naștere, părinte Vasile Beni, preot paroh la Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" Bistrița (Coroana) și colaborator al ziarului,...
La popas aniversar, îi adresăm domnului Florin Olteam, primarul ales al comunei Teaca, urări de bine, însoțite de sănătate, putere de muncă,...
În zi de naștere, transmitem calde urări aniversare însoțite de multă sănătate, bucurii şi împliniri profesionale, interpretei de folclor CRISTINA-...
Adaugă comentariu nou