Autoritãţile vor mai puţine victime pe şoselele judeţului

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud a lansat, ieri, proiectul „Transport rutier de persoane şi mărfuri sigur”, în prezenţa reprezentanţilor instituţiilor partenere, dar şi a firmelor transport persoane şi de marfă. În fapt, vorbim de o campanie ce-şi propune, în perioada februarie 2011 – februarie 2012, reducerea victimizării, prin accidente rutiere, menţinerea unui climat de legalitate în domeniul transporturilor rutiere, protejarea mediului înconjurător şi conştientizarea opiniei publice cu privire la riscurile de accidente.

Parteneri ai proiectului sunt Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Primăria Bistriţa, ARR, RAR, Secţia Drumuri Naţionale, ISU şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Într-o primă etapă, a fost constituit un grup de lucru pe această tematică, complementar fiind propuse drept măsuri, pe lângă controalele cu echipe mixte (poliţie – RAR, ARR), şi realizarea unor materiale în scop preventiv, a precizat comisarul şef Liviu Olariu, adjunct al şefului IPJ BN. Totuşi, verificările în trafic (de la norme rutiere, verificări de licenţe, avize de transport etc.) rămân principala modalitate de punere în practică a acestui proiect, chiar dacă prefectul Cristian Florian susţine că scopul acţiunii preventive „nu este de a vâna” amenzi.

Prezent la întâlnire, Melente Horoba, reprezentantul SC Transmixt SRL, a ţinut să precizeze că „siguranţa rutieră nu înseamnă doar respectarea normelor rutiere şi dotarea autovehiculelor, ci şi infrastructură rutieră adecvată”. El a dat exemplu ruta Bistriţa – Teaca, dar şi alte zone din judeţ, adăugând la lista plângerilor şi modul de semnalizare a drumurilor publice (staţiile de autobuz sunt amenajate în zone „cu linie continuă”).

Accidentele grave îi trimit pe poliţişti în trafic

Proiectul a pornit de la situaţia îngrijorătoare a evenimentelor rutiere petrecute în ultimii 2 ani în Bistriţa-Năsăud. Potrivit comisarului şef Roberto Hăsnaş, şeful Serviciului Rutier, în ultimii doi ani au avut loc 617 accidente, în care şi-au pierdut viaţa 73 de persoane, iar peste 200 persoane au fost rănite grav. Principalele cauze ale producerii acestor evenimente sunt traversarea neregulamentară a pietonilor, neacordarea de prioritate şi neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic.

În ceea ce-i priveşte pe transportatorii de persoane şi de marfă, anul trecut au avut loc 15 accidente grave în care au fost implicate aceste categorii de autovehicule. Opt persoane şi-au pierdut viaţa şi 12 persoane au fost rănite grav, cele mai mari probleme fiind pe drumurile naţionale, mai ales în zonele Tiha Bârgăului, Şintereag şi Feldru. Într-o treime dintre situaţii vorbim de şoferi de până-n 30 de ani. Totuşi, în cele 15 accidente grave au fost implicaţi doar 6 conducători auto din Bistriţa-Năsăud.

Doar un sfert dintre microbuzele şcolare deţin certificate de transport

Directorul Agenţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud a Autorităţii Rutiere Române, Doina Filipoiu, a declarat, ieri că, până-n prezent, doar 13 primării au obţinut pentru vehiculele destinate transportului şcolar acele copii conforme a certificatului de transport în cont propriu. În Bistriţa-Năsăud, sunt 47 de microbuze care asigură naveta copiilor şi a cadrelor didactice, însă doar 13 au documentaţia în regulă, astfel încât să se asigure transportul în condiţii de siguranţă.

Doina Filipoiu le-a solicitat autorităţilor locale să intre în legalitate, precizând că, în ultimii doi ani, a transmis o mulţime de adrese către primării, însă fără rezultatul scontat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5