Atenţie, la prevenirea toxiinfecţiilor alimentare pe timp de caniculă

Odată cu creşterea temperaturilor pot apărea şi cazurile de îmbolnăvire, una dintre cele mai frecvente întâlnite fiind toxiinfecţia alimentară.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică ne atrag atenţia să avem mare grijă la alimentele pe care le consumăm în perioada caniculară, astfel că toxiinfecţia netratată poate duce la spitalizarea bolnavului.

Boala poate apărea din cauza consumului de alimente stricate sau care au stat în medii murdare de unde au luat bacterii şi microbi, iar alimentele cel mai des contaminate sunt ouăle şi preparatele din ouă (maioneze), laptele, carnea, mezelurile. Contaminarea lor nu se face doar prin păstrarea la temperaturi necorespunzătoare, ci şi prin nerespectarea igienei. Ne putem îmbolnăvi chiar şi după ce am mâncat fructe sau legume daca nu le-am spălat în prealabil.

Potrivit medicilor, primul semn de infecţie digestivă este greaţa, însoţită de vomă, de dureri abdominale şi de scaune diareice. La aceste simptome digestive se pot adăuga durerea de cap, febra şi o stare generală alterată.

Numărul şi severitatea simptomelor diferă de la o persoană la alta, în funcţie de imunitatea fiecăreia, de starea de sănătate a organismului, dar şi de cantitatea de toxine ingerată. Manifestările pot să apară imediat după masă, dar şi la o distanţă de 6-24 ore, în funcţie de germenele cu care a fost contaminată mâncarea.

Bătrânii, care au aproape întotdeauna o patologie asociată, cum ar fi insuficienţa renală sau cardiacă, pot suferi complicaţii grave. Dacă nu se intervine prompt, aceste complicaţii pot duce la deces.

Ouăle care nu sunt păstrate la temperatura corespunzătoare pot deveni extrem de periculoase, ele alegându-se cu o bacterie Salmonela, care va declanşa o toxiinfecţie foarte dură odată intrată în organism.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5