ARTRO HYP FORTE - Supliment alimentar cu rol adjuvant în menținerea sănătății sistemului articular

Ingrediente: Vitacan (extract uscat atomizat din fructe de Măceș – Rosa canina pe suport de maltodextrină, din care vitamina C – 12%) – 45%, Glucozamină (clorhidrat de glucozamină) (crustacee) – 20%, Condroitină (sulfat de sodiu, sursă bovină) – 19%, peptide din Colagen suin hidrolizat (VERISOL®P) – 15%, Acid hialuronic (fermentație bacteriană) – 0,5%, Fructoborat de calciu (din care bor – 2,7% și calciu – 5%) – 0,5%.

Informații nutriționale

Per porție

(5 g)

VNR* (%)

Per porție (5 g)

Vitacan (extract atomizat din Măceșe), din care:

  • Vitamina C

2.250 mg

270 mg

**

337,5%

Glucozamină (clorhidrat)

1.000 mg

**

Condroitină (sulfat de sodiu)

950 mg

**

Peptide din Colagen hidrolizat

750 mg

**

Acid hialuronic (fermentație bacteriană)

25 mg

**

Fructoborat de Calciu, din care:

  • Bor ionic

25 mg

0,68 mg

**

**

*VNR = Valoare Nutrițională de Referință cf. Regulament 1169/2011

**Nu a fost stabilită VNR

Mențiuni de sănătate:

Vitamina C:

  • susține formarea normală a colagenului pentru funcționarea normală a: sistemului osos, a ligamentelor, a dinților, a gingiilor, a pielii și a vaselor de sânge.
  • contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar.
  • contribuie la funcționarea normală a sistemului nervos.
  • contribuie la menținerea sănătății psihice.
  • contribuie la reducerea oboselii și extenuării.
  • contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.
  • crește absorbția fierului.
  • contribuie la regenerarea formei reduse a vitaminei E.
  • contribuie la metabolismul energetic normal.

Măceșul:

  • contribuie la menținerea sănătății și a flexibilității articulațiilor.
  • contribuie la buna funcționare a sistemelor: imunitar, respirator și digestiv.

Produsele Hypericum: Tehnologie extractivă de top. Calitate garantată!

Suplimentele alimentare și alimentele funcționale concepute de laboratoarele Hypericum sunt obținute din surse naturale atent verificate. Materiile prime folosite sunt procurate din zone nepoluate, ecologic curate, astfel încât putem garanta puritatea produselor noastre prin lipsa de contaminanți toxici carcinogeni, metale grele, erbicide, insecticide, îngrășăminte chimice, microorganisme sau virusuri patogene. Noutatea acestor produse este reprezentată de extractul integral concentrat pe care îl conțin. Acesta asigură o mai bună biodisponibilitate și o mai bună asimilație în organism a substanțelor active benefice. Extractele naturale din suplimentele Hypericum sunt obținute prin procese menajante – precum atomizarea – net superioare pulberilor măcinate din plante și fructe uscate. Acestea au forma unei mase de particule sferice care au o curgere mai bună, forma sferică a particulelor reducând posibilitatea înglobării de aer printre ele, astfel încât dozarea este mult mai exactă și mai ușoară.

Caracteristici generale ale produsului:

Suplimentul alimentar Artro Hyp Forte este un produs atent formulat pentru regenerarea și menținerea sănătății și flexibilității articulațiilor. Datorită asocierii dintre extractul natural de Măceșe, deosebit de bogat în vitamina C, Glucozamină, Condroitină și peptidele din Colagen, produsul contribuie la regenerarea și protejarea țesuturilor cartilaginoase de la nivelul articulațiilor. Mai mult, Acidul hialuronic și Fructoboratul de calciu, regăsite și ele în formulă, ajută la sporirea mobilității încheieturilor și la ameliorarea durerilor articulare. Nu în ultimul rând, produsul contribuie, într-o mai mică măsură, și la mineralizarea și fortifierea oaselor.

Reducerea proceselor inflamatorii de la nivelul articulațiilor, calmarea durerilor asociate acestora și refacerea cartilajelor afectate sunt demersuri cu atât mai necesare cu cât ritmul vieții noastre devine tot mai alert și stresant, iar alimentația noastră devine tot mai haotică (mese neregulate, asocierea greșită a alimentelor, mâncatul în grabă și la ore improprii), procesată (devitalizată, lipsită de enzime) și plină de toxine, aditivi și cu un profil nutrițional dezechilibrat (raport ω-6:ω-3 disproporționat, exces de carbohidrați rafinați, de grăsimi saturate sau de sare). Toți acești factori de stres, împreună cu un efort fizic neadecvat (de ex., sedentarism, postură incorectă, suprasolicitare), o hidratare insuficientă, un somn de slabă calitate și alte obiceiuri nocive (excesul de alcool, fumatul, administrarea improprie de medicamente), în timp, pot genera stres oxidativ și contribuie la creșterea statusului inflamator din organism. Mai mult, acești stresori pot modifica microbiota gastrică și intestinală, cu efecte asupra digestiei, absorbției nutrienților, tranzitului intestinal și a răspunsului imun.

Inflamația cronică este declanșatorul principal pentru multe probleme de natură osteoarticulară, autoimună, metabolică, renală, hepatică, cardiovasculară, neuronală, și chiar și pentru unele alergii. Astfel, prezența unui status inflamator în organism pe perioade îndelungate de timp are o influență negativă asupra întregului corp reducându-ne rezistența față de diverși agenți patogeni sau provocând un răspuns hormonal sau imunitar necorespunzător ce ne poate compromite sănătatea sau care ne încetinește ritmul de refacere a organismului. Inflamației subclinice i se adaugă, cel mai adesea, un stres suplimentar provenind din purtarea articolelor vestimentare și a încălțămintei nepotrivite (de ex. tocuri înalte, mărime prea mică ș.a.). În astfel de cazuri, sistemul articular are foarte mult de suferit prin suprasolicitare mecanică, expunerea constantă la procese inflamatorii și acumularea de metaboliți sau toxine (de ex. acid uric) ce contribuie la pierderea de lichid sinovial, reducerea cartilagiului și chiar erodarea și fragmentarea sa parțială sau totală. În cele din urmă, toți acești factori pot duce la umflarea articulațiilor, deformarea acestora și a oaselor, pierderea mobilității și durere în zonele afectate.

Pentru a ne proteja sistemul osteoarticular față de influența acestor factori negativi și a ne menține mobilitatea și flexibilitatea articulară, putem face apel la alimente și suplimente alimentare, precum extractul instant Artro Hyp Forte, ce cresc aportul și sinteza internă a compușilor cu rol structural. Pentru realizarea suplimentului Artro Hyp Forte au fost folosite ingrediente 100% naturale precum extractul atomizat din Măceșe, Glucozamina din crustacee, Condroitina din sursă bovină, peptidele de Colagen din sursă suină, Fructoboratul de calciu și Acidul hialuronic de fermentație bacteriană. Aceste ingrediente naturale au o matrice informațională apropiată de forma lor naturală. Acest lucru le permite ingredientelor să acționeze sinergic, completându-se și potențându-se reciproc, beneficiind totodată și de o bio-disponibilitate foarte mare. Astfel, luate împreună, ingredientele active din formula de față sinergizează, potențându-și reciproc acțiunea protectoare și regeneratoare asupra țesuturilor conjunctive și a articulațiilor.

Mai exact, vitamina C din extractul de Măceșe crește sinteza colagenului în organism, având și o puternică acțiune antioxidantă și antiinflamatoare generală. Glucozamina și Condroitina, în special când sunt luate împreună, refac cartilajele erodate și redau mobilitatea încheieturilor. Peptidele din Colagen au o acțiune regenerantă și tonifiantă asupra țesuturilor conjunctive și a articulațiilor, fiind ușor absorbite în organism. Acidul hialuronic mărește mobilitatea articulară și calmează durerile prin stimularea sintezei și creșterii vâscozității lichidului sinovial ce acționează ca un lubrifiant natural la nivelul încheieturilor. Borul organic din Fructoboratul de Calciu limitează procesele inflamatorii de la nivel osteoarticular, protejând integritatea articulațiilor și reducând durerea, iar în plan secundar, ajută la creșterea mineralizării osoase. Datorită formulei concentrate, produsul de față asigură o cantitate optimă de substanțe active, fiind totodată ușor de administrat.

În continuare, vom prezenta principalele proprietăți benefice ale ingredientelor:

Vitacan, sau extractul concentrat din Măceș (Rosa canina) cu o înaltă biodisponibilitate, este un compus bogat în vitamina C și bioflavone ce sunt necesare combaterii radicalilor liberi și a stresului oxidativ. Vitamina C (acidul ascorbic) este un micronutrient esențial vieții. Aceasta este necesară pentru sinteza colagenului din piele, oase, dinți, gingii sau cartilagii. De asemenea, ea stimulează absorbția fierului și, împreună cu vitaminele A și E, are o acțiune puternic antioxidantă luptând împotriva radicalilor liberi și a stresului oxidativ. În ceea ce privește vitamina E, Acidul ascorbic ajută la refacerea formelor reduse ale acesteia, redându-i acțiunea antioxidantă. Un alt rol important al acestei vitamine este acela de întărire a sistemului imunitar și de biosinteză a hormonilor de adaptare la stres. Un aport corespunzător (minim 260 mg/zi) de vitamina C în organism ajută la diminuarea perioadelor de convalescență echilibrând sistemul imunitar. Similar altor vitamine, aceasta este implicată în metabolismul energetic celular, conferind organismului un plus de energie în stările de surmenaj.

Din nefericire, această vitamină este eliminată foarte ușor din organismul uman, iar acesta nu este capabil să își sintetizeze cantitățile necesare de vitamina C. Expunerea la diverși factori de stres, cum ar fi fumatul sau stilul de viață dezechilibrat, precum și tratamentul cu diferite medicamente (de ex., aspirină, anticoncepționale) măresc viteza de eliminare a acestui nutrient sau reduc absorbția sa din sursele alimentare. În plus, vitamina C se distruge ușor prin oxidare și tratare termică (de ex., gătire), fapt ce duce la scăderea aportului său din alimentele ce nu sunt consumate proaspete, în stare crudă. Astfel, cel mai adesea, în dieta modernă bazată pe alimente înalt-procesate, organismul nostru poate să nu beneficieze de un aport corespunzător de vitamina C. Formula specială a produsului de față oferă organismului o sursă ușor asimilabilă de vitamina C, extractul de Măceșe, unele dintre fructele cele mai bogate în vitamina C, garantează biodisponibilitatea mare a acestei vitamine, acidul ascorbic regăsindu-se în acest supliment în matricea sa alimentară naturală.

Extractul uscat este obținut din sucul stors prin presare la rece din fructe proaspete sau congelate de Măceș. Extracția compușilor activi se face utilizând apa distilată ca solvent de extracție și a enzimelor de macerație care cresc permeabilitatea membranelor biologice ale fructelor respective, permițând fenomenul de difuzie și osmoză. Deoarece produsul vegetal încă își păstrează capacitatea de îmbibare, utilizarea enzimelor de extracție sau macerație, în combinație cu apa, reface permeabilitatea membranei celulare permițând extracția principilor active în solventul ales (apă sau alcool – în cazul tincturilor). Deci, indiferent de materia primă utilizată, fructe sau plante medicinale (proaspete sau congelate), utilizăm enzimele de extracție pentru refacerea permeabilității membranei celulare, sau pentru extracția mai bună a pigmenților din fructe, folosind preparate enzimatice pectolitice.

Folosirea acestor enzimele de extracție este foarte utilă deoarece, pentru a valorifica integral substanțele active conținute de materialul vegetal, nu trebuie efectuate extracții repetate (macerare repetată), reducând la minimum procesarea materiei prime. Prin acest procedeu de extracție enzimatică, procentul de principii active extrase din produsele vegetale (în cazul produsului de față, fructele de Măceș) este maxim, iar produsul nu suferă tratamente chimice și/sau termice agresive (de ex., peste 30-35°C). Pe de cealaltă parte, în cazul extractelor apoase din fructe uscate, conținutul celular a suferit modificări prin uscarea clasică, la temperaturi ridicate. Membranele celulare (endoplasmatice și ectoplasmatice) s-au distrus, ceea ce duce la dispariția fenomenului de osmoză în extracție. Conținutul celular, deși hidrofil, nu se dizolvă și nu se combină cu solventul folosit la extracție (apă sau alcool), constituind o fază nemiscibilă cu solventul de extracție. Astfel, procentul de valorificare al substanțelor active din materialul biologic (plante sau fructe uscate) este mult mai redus decât în cazul extracției enzimatice.

De asemenea, tehnologia uscării prin Spray-dry este superioară din toate punctele de vedere uscării clasice, în uscător. Astfel, în cazul uscării clasice, pulberea măcinată se obține din fructe uscate în camere de uscare la temperaturi cuprinse între 55 și 70 °C; uneori pentru a crește randamentul uscării se crește temperatura chiar și până aproape de 100 °C. Din păcate, vitaminele, enzimele sau alte substanțe valoroase termolabile sunt distruse sau inactivate în acest proces forțat de deshidratare a fructelor. Mai mult, orice zahăr din fructe este caramelizat, iar uleiurile, precum cele din coaja fructelor, se oxidează (râncezesc) din cauza temperaturilor ridicate. Pe de cealaltă parte, uscarea prin atomizare se pretează, prin excelență, la materiile prime sensibile la temperatură (termolabile). Atomizorul diferă față de alte instalații de uscare prin faptul că operează numai cu lichide (soluții, suspensii), în cazul produsului de față, extractul proaspăt obținut din fructele de Măceș ce au fost presate la rece în prealabil. Suspensia este dispersată sub formă de picături fine într-un curent de aer cald în care solventul se evaporă rapid. Astfel, lichidul de la suprafață se evaporă rapid datorită suprafeței mari de contact și a interacțiunii cu gazul purtător. Astfel, extractul se menține rece datorită vaporizării lichidului, iar particulele uscate din suspensie nu se supraîncălzesc datorită îndepărtării lor rapide din zona de uscare.

În consecință, produsul se usucă sub formă de pulbere fină, formată din particule sferice care au o curgere mai bună decât cea a formulelor clasice. În plus, pulberea astfel obținută este mai stabilă în timp decât produsele obținute prin alte metode de uscare. Unul dintre motivele principale ale acestei stabilități este acela că forma sferică a particulelor oferă extractului o textură mai compactă, reducând posibilitatea înglobării de aer în produsul final. Un alt motiv important este acela că extractul lichid obținut prin presarea mecanică la rece a Măceșelor păstrează nealterate toate uleiurile esențiale pe care acestea le conțin. Prin atomizarea acestui lichid, uleiurile sunt micro-încapsulate prin emulsionarea extractului apos cu maltodextrină (sau gumă de acacia). Particulele solide din suspensie sunt acoperite cu maltodextrină (sau cu gumă de acacia) prin atomizarea extractului în care s-a adăugat maltodextrină (sau gumă de acacia). Pe măsură ce apa se evaporă, maltodextrina (sau guma de acacia) acoperă fiecare particulă suspendată. În acest fel, crește stabilitatea substanței active și se asigură o acoperire enterică a acesteia, deosebit de importantă mai ales pentru substanțele instabile în mediul acid din stomac.

De aceea, pulberea obținută prin atomizare este vie, activă din punct de vedere enzimatic și păstrează toate vitaminele, minerale și alți compuși valoroși din materia primă, compuși ce altfel s-ar degrada, sau chiar distruge, în procesul de uscare clasic. Concluzia este că, prin acest procedeu menajant de extracție prin atomizare, se obține un produs aromat, foarte valoros din punct de vedere nutrițional, un produs a cărui matrice nutrițional-informațională este intactă. Se obține un extract concentrat integral, viu, biodisponibil, în el regăsindu-se atât partea hidrosolubilă, cât și cea liposolubilă din Măceșele proaspete sau congelate.

Glucozamina (cunoscută și drept Citosamină) este o moleculă hidrosolubilă care este sintetizată inclusiv în corpul uman, fiind una dintre cele mai comune monozaharide. Mai exact, aceasta face parte din categoria aminozaharurilor, fiind un precursor al proteinelor și lipidelor glicozilate. În mod natural, se găsește în oasele animalelor, în măduvă, cochiliile scoicilor, exoscheletul crustaceelor și în peretele celular al fungilor, ca parte din structura chitinei, chitosanului sau a anumitor polizaharide. În mod comercial, aceasta este obținută prin hidroliză sau fermentație din carapacea crustaceelor sau din cereale. În corpul uman, aceasta este sintetizată din glutamină și un derivat al fructozei. Cel mai relevant pentru acțiunea sanogenă a Glucozaminei este faptul că aceasta este un precursor important pentru glicozaminoglicani, proteoglicani și glicolipide. Proteoglicanii sunt un compus major al macromoleculelor cartilaginoase care formează articulațiile. Alături de aceștia, dar și de Hialuronan, Glucozamina joacă, deci, un rol important în menținerea sănătății articulațiilor, crescându-le rezistența și stimulând regenerarea lor. Astfel, Glucozamina este un compus natural, sigur, ce este util în ameliorarea simptomelor asociate osteoartritei, fiind utilizată în mod comun alături de Condroitină datorită efectului lor sinergic. Alături de vitamina C din Măceșe și Fructoboratul de calciu, acest compus este protejat față de acțiunea proceselor inflamatorii și a radicalilor liberi.

Condroitina este un glicozaminoglican ce se găsește în mod natural în cartilagiile animalelor. În organismul uman, aceasta este un compus structural important al cartilagiilor și formează o moleculă polizaharidică ce le conferă acestora rezistență la compresie. Folosită, cel mai adesea, alături de Glucozamină, Condroitina poate proteja sistemul articular și contribuie la menținerea flexibilității și la regenerarea articulațiilor. Aceasta este eficientă în special în ameliorarea durerilor de genunchi și de bazin, fiind deseori recomandată ca adjuvant în osteoartrită. Mecanismul de acțiune al acestui compus este bazat, în linii mari, pe acțiunea sa antiinflamatoare, de stimulare a sintezei proteoglicanilor și a acidului hialuronic și de limitare a proceselor catabolice de la nivelul condrocitelor (de ex., inhibarea sintezei enzimelor proteolitice, a oxidului nitric și a altor substanțe ce pot eroda matricea cartilagiilor). Suplimentarea cu Glucozamină și Condroitină este cea mai eficientă atunci când este începută încă din tinerețe, într-o manieră profilactică. Acest demers este deosebit de important în special pentru persoanele care depun efort fizic susținut sau practică sporturi de performanță. În plus, a fost observat și un efect cardioprotector al administrării sulfatului de Condroitină, acesta protejând împotriva evoluției bolii arteriale coronariene și reducând riscul de infarct miocardic.

Colagenul este un grup de proteine regăsit în exclusivitate în corpul oamenilor și al animalelor. Acesta are rol structural, fiind prezent în țesuturile conjunctive și în spațiul extracelular. De fapt, Colagenul este considerat a fi cea mai răspândită proteină din corp, intrând în componența mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, pielii, oaselor (inclusiv a dinților), fanerelor și chiar și a ochilor (în cornee). Astfel, acesta poate reprezenta aproximativ un sfert, până la o treime (25-35%) din întreaga compoziție proteică a corpului. Proteina de colagen are forma unui triplu helix format, de obicei, din două lanțuri polipeptidice identice (α1) și unul puțin diferit de acestea (α2). Profilul aminoacizilor din această proteină este considerat atipic față de alte proteine datorită, în special, conținutului crescut de hidroxiprolină, totuși, aminoacizii cu cea mai mare pondere sunt glicina, prolina și alanina. Deși există numeroase tipuri de colagen (cca 30), cea mai importantă formă este colagenul de tip I, acesta regăsindu-se într-o proporție covârșitoare de 90% din totalul de colagen din corpul uman. Colagenul de tip I este de natură fibrilară și se regăsește, alături de o parte dintre celelalte tipuri în: piele, tendoane, oase, organe și vase de sânge. În cazul cartilagiilor, cel mai prezent este colagenul de tip II, acesta având, de asemenea, o natură fibrilară.

Cu o prezență și importanță atât de semnificativă în organismul uman, este normal ca această proteină să aibă o gamă largă de utilizări medicale și de proprietăți sanogene. Așadar, diverse forme ale proteinei, precum matricile de colagen sau colagenul hidrolizat, sunt folosite în: grefele osoase, diverse tratamente cardiovasculare, terapiile de regenerare tisulară, chirurgia reparatorie sau cosmetică și în vindecarea rănilor. Spre exemplu, în vindecarea rănilor, colagenul îndeplinește patru funcții importante: ghidarea fibroblastelor, chemotaxie prin atragerea celulelor fibrogenice care stimulează regenerarea, nucleație – inducând formarea structurilor fibrilare în prezența anumitor săruri neutre și hemostază (oprirea sângerării) prin interacțiunea cu trombocitele pentru a produce coagularea sângelui.

În produsul de față, am ales una dintre formele de top de colagen, renumită prin puritatea sa și prin ușurința de absorbție în organism. VERISOL® P este o formulă patentată, deosebit de eficientă, de colagen hidrolizat de origine porcină ce se obține prin tratarea enzimatică, în etape, a colagenului. Acesta are o biodisponibilitate mult mai mare decât alte forme de colagen, fiind dovedit științific ca având un impact anabolic asupra a 95% din substanța uscată a cartilajului, atunci când este folosit intern. De asemenea, peptidele de colagen înalt-purificate din VERISOL® P cresc biosinteza colagenului de tip I și III, a proteoglicanilor din ligamente și a elastinei și fibrilinei din piele. De aceea, colagenul hidrolizat este util în menținerea sănătății articulațiilor și a pielii prin creșterea elasticității și combaterea efectelor expunerii la razele UV.

Reamintim faptul că am ales să folosim formula VERISOL® P deoarece aceasta are un grad înalt de puritate (91-95%), cu un conținut extrem de scăzut de minerale, fiind total lipsită de lipide, carbohidrați, colesterol sau fibre alimentare și cu o greutate moleculară de aproximativ 2.000 g/mol. Mai mult, studiile științifice au evidențiat reducerea activității enzimatice a metaloproteinazei (MMP-3) ce este responsabilă cu degradarea celulelor de colagen, ca urmare a suplimentării cu VERISOL® P. Aceste rezultate sunt foarte importante deoarece concentrația naturală a colagenului în piele, dar și în restul corpului, este diminuată de către înaintarea în vârstă sau de către obiceiurile nesănătoase (fumat, exces de substanțe, somn de slabă calitate, alimentație dezechilibrată, lipsa hidratării, expunerea repetată la razele UV). Chiar și stresul cronic este un factor cu influență negativă asupra colagenului, fiind știut faptul că hormonul stresului (cortisol) stimulează degradarea colagenului din piele și scindarea sa în aminoacizii constitutivi. Astfel, pielea începe să își piardă fermitatea, elasticitatea și hidratarea, devenind ridată și uscată. De aceea, este important ca pe măsură ce înaintăm în vârstă să combatem acest declin natural prin produse cosmetice de calitate și cât mai naturale, suplimente alimentare și mărirea aportului de alimente bogate în colagen (piftie, piele și urechi de porc, tendoane de vacă, supă de oase, gheare etc.), vitamina C, Zinc și Cupru.

Acidul Hialuronic (cunoscut și drept Hialuronan) este un glicozaminoglican cu dimensiuni mari, sintetizat în membrana plasmatică, ce se regăsește în cantități semnificative la nivelul țesuturilor epiteliale, conjunctive și neurale. Acesta are un rol esențial în menținerea flexibilității articulațiilor și mobilității încheieturilor prin stimularea sintezei și creșterea vâscozității lichidului sinovial ce acționează ca lubrefiant al cartilajelor. De asemenea, fiind un constituent major al matricelor extracelulare, acest compus ajută și în procesele de refacere a zonelor epiteliale ce prezintă leziuni sau cicatrici. Acest lucru se datorează acțiunii sale de refacere a țesuturilor epiteliale prin stimularea sintetizării colagenului, proprietăților antioxidante și a celor de hidratare a pielii.

Forma cea mai cunoscută de utilizare a Acidului hialuronic este cea injectabilă. Injecțiile cu Acid hialuronic la nivelul articulațiilor (de ex. genunchi) în cazurile avansate de osteoartrită și nu numai, se dovedesc a fi eficiente în reducerea durerilor și creșterea mobilității pentru tot mai multe persoane afectate de această boală. Cel mai adesea, injectarea de Acid hialuronic este singura opțiune rămasă în afara intervenției chirurgicale. În plus, forma injectabilă a Hialuronanului este folosită și pentru tratamentele faciale de tonifiere și estompare a ridurilor de expresie. Deși injecțiile rămân varianta cea mai rapidă de calmare a durerilor articulare și de redare a mobilității, acestea pot fi dureroase și costisitoare. De aceea, tot mai multe studii științifice au început să se concentreze asupra efectului profilactic și terapeutic al suplimentelor orale pe bază de Acid hialuronic. Spre exemplu, un studiu efectuat relativ recent de către cercetătorii japonezi a confirmat faptul că suplimentarea cu Acid hialuronic pe cale orală poate ameliora simptomele asociate osteoartritei. Experimentul a durat 1 an, timp în care subiecții și-au suplimentat dieta cu câte 200 mg de acid hialuronic pe zi și au efectuat exerciți de tonifiere a cvadricepșilor. Efectele pozitive ale curei au început să fie vizibile după primele 2, până la 4 luni. Cele mai notabile îmbunătățiri au fost resimțite de către pacienții tineri și cu vârste până în 70 de ani.

În cosmetică, Hialuronanul este apreciat pentru rolul său esențial în menținerea supleței, elasticității și fermității pielii. Acest lucru se datorează acțiunii sale de refacere a țesuturilor epiteliale prin stimularea sintetizării colagenului și al proliferării keratinocitelor, proprietăților antioxidante și a celor de hidratare a pielii (Hialuronanul fiind o moleculă deosebit de hidrofilă, cu o capacitate excepțională de reținere a apei, mărindu-și greutatea de până la 1.000 de ori). Practic, acest compus ajută la estomparea ridurilor și în procesele de refacere a zonelor epiteliale ce prezintă leziuni sau cicatrici. Datorită acțiunii antioxidante, acesta are și un efect benefic în protejarea și refacerea pielii expuse la radiațiile ultraviolete (de ex: după plajă sau solar). Din nefericire, moleculele de Acid hialuronic sunt schimbate în organism într-un ritm alert (cu un turnover de 1 zi la nivel epitelial), fapt ce face necesară refacerea zilnică a rezervelor. Mai mult, volumul de Acid hialuronic din epidermă scade la persoanele fumătoare, care fac abuz de substanțe sau odată cu înaintarea în vârstă (în special după 40 de ani) făcând, astfel, recomandabilă suplimentarea sa, externă și/sau internă, în vederea menținerii proceselor caracteristice unui ten tânăr. De remarcat, Hialuronanul se asociază cu succes în tratament (sinergizează) cu produsele cosmetice și suplimentele alimentare pe bază de Colagen hidrolizat, vitamina C naturală sau de Fructoborat de calciu.

În formula de față, am ales Acidul hialuronic cu masă moleculară medie. Acesta este obținut biotehnologic din surse vegetale prin procese de fermentație bacteriană și are o greutate moleculară medie spre mare. În timp ce forma cu masă moleculară mică (LMW) a Hialuronanului este considerată ca fiind un factor de hidratare superior, cu o mai bună absorbție și permeabilitate la aplicarea topică, forma cu masă moleculară medie spre mare este superioară atunci când avem în vedere administrarea internă. În produsul de față, Acidul hialuronic completează acțiunea antiinflamatoare și antioxidantă a Borului organic și a extractului de Măceșe. Putem vedea, astfel, de ce este esențial să alegem produse de calitate, cu formule naturale holistice, sinergice și echilibrate care folosesc ingredientele potrivite cerințelor organismului nostru.

Fructoboratul de Calciu (Ca[(C6H10O6)2B]2•4H2O) este un complex organic de calciu, fructoză și bor ce se regăsește în mod natural în fructe și legume proaspete, dar și în nuci și ierburi aromatice. Acesta este considerat una dintre cele mai biodisponibile surse de calciu și bor, fiind mai sigur și ușor de asimilat decât acidul boric/borax/borat de sodiu. De fapt, fructoboratul de calciu este singura formă alimentară a borului considerată sigură, stabilă, non-toxică și deosebit de activă biologic. Deși importanța calciului pentru buna-funcționare a organismului uman este cunoscută de majoritatea oamenilor, nu același lucru se poate spune și despre bor. Borul organic este un element nutrițional esențial pentru sănătatea corpului uman, dar acest fapt este prea puțin cunoscut, explicația fiind că, în trecut, borul a fost considerat un element neesențial pentru om și animale, el fiind relevant doar pentru dezvoltarea normală a plantelor. Totuși, studiile recente au demonstrat importanța deosebită a acestui microelement și, în prezent, sunt descoperite tot mai multe funcții ale acestuia și ale compușilor săi derivați. Organizația Mondială a Sănătății recomandă un aport de 1-13 mg/zi de bor, cu un minim de 3mg/zi (≈ 130,5 mg Fructoborat de calciu) pentru asigurarea beneficiilor nutriționale optime, carența în acest mineral putând fi asociată cu probleme osteoarticulare precum osteoporoza. Deoarece anumiți compuși ai borului pot prezenta o oarecare toxicitate, Fructoboratul de calciu este considerat cea mai sigură sursă pentru acest element. Mai mult, studiile științifice au arătat că sub această formă, borul este folosit în corpul uman atât la nivel celular, cât și extracelular cu o eficiență sporită, fructoboratul de calciu absorbindu-se într-o formă intactă și stabilă din tractul gastro-intestinal. În concluzie, Fructoboratul de calciu este o sursă naturală, sigură și deosebit de biodisponibilă de calciu și bor, două minerale absolut esențiale pentru funcționarea corectă a corpului uman.

Importanța Fructoboratului de calciu

Numeroase studii științifice, din țară dar și din exterior, au verificat și confirmat importanța Borului organic, și în special a Fructoboratului de calciu, pentru sănătatea întregului organism și cu precădere a sistemelor osteoarticular, cardiovascular și imunitar. Lipsa borului în organism este asociată, de obicei, cu:

  • niveluri scăzute ale calciului, magneziului și fosforului cauzate de o absorbție ineficientă a acestor minerale;
  • niveluri scăzute ale 25-hidroxicolecalciferolului (vitamina D3), ale ceruloplasminei serice (enzimă relevantă în metabolismul cuprului) și ale eritrocit-superoxid-dismutazei (SOD – o enzimă cu acțiune antioxidantă puternică);
  • niveluri crescute de calciu plasmatic, creatinină serică și uree sangvină;
  • fragilitate osoasă și risc crescut de osteoporoză;
  • agilitate mentală redusă la femeile aflate la postmenopauză și la bărbații de peste 45 de ani.

Deosebit de importantă pentru persoanele care nu beneficiază de o expunere suficientă la lumina naturală, sau pentru cele care au o alimentație săracă în nutrienți, suplimentarea cu bor organic de bună calitate poate contracara efectele dăunătoare ale deficienței dietetice în vitamina D3 (eficientizând utilizarea sa de către organism). La rândul său, acest lucru va susține metabolismul calciului, magneziului, potasiului și al fosforului, cu implicații favorabile asupra sănătății oaselor și a articulațiilor. Beneficiile suplimentării cu Fructoborat de calciu sunt cu atât mai mari când acest obicei este adoptat încă din copilărie deoarece borul organic are un rol crucial în procesele de creștere și formare a masei osoase.

Acest compus bioactiv este implicat și în menținerea stabilității și a bunei-funcționări a membranelor celulare. Reacționând cu substanțele biologice care conțin grupări funcționale cis-hidroxil (precum glicolipidele sau fosfoinozitidele), borul asigură stabilitatea membranei celulare și influențează transmiterea transmembranară a semnalelor. Datorită acțiunii de reglare a sensibilității receptorilor față de hormoni, borul ajută și la echilibrarea hormonală a femeilor aflate la menopauză având proprietăți estrogenice. Studiile științifice au demonstrat că acest complex reduce cantitatea de calciu și magneziu excretate prin urină, reglând totodată și nivelele de 17β-estradiol și de testosteron, în special la femeile aflate în perioada de postmenopauză. Mai mult, aceleași studii subliniază și importanța Borului organic în ceea ce privește buna funcționare a creierului, carențele de bor fiind asociate cu o acumulare mărită de cupru la nivel cerebral. Acesta contribuie la îmbunătățirea performanței cognitive, precum: dexteritatea, atenția sau memoria pe termen scurt.

Fructoboratul de calciu are efecte benefice și asupra metabolismului lipidelor, el scăzând nivelul colesterolului sanguin și al trigliceridelor crescute peste limitele normale. Acest lucru se datorează acțiunii de potențare a activității acizilor grași esențiali precum omega-3 și creșterii randamentului energetic celular, fapt ce grăbește și vindecarea rănilor. Dieta îmbogățită cu Fructoborat de calciu poate duce la reducerea valorilor colesterolului total, influențând benefic starea pacienților cu dislipidemie, afecțiuni de metabolism și boli cardiovasculare. Totodată, a fost observată și influența benefică a Fructoboratului de calciu asupra metabolismului acidului uric. Astfel, suplimentarea cu Bor organic contribuie la reducerea acumulărilor de acid uric la nivelul articulațiilor, cu efect benefic în special în cazul celor care suferă de gută.

Un studiu clinic pilot efectuat la Centrul de Cardiologie al Universității din Craiova, condus de Dr. Constantin Militaru, a vizat combinația Fructoboratului de calciu cu resveratrolul. Cei doi compuși s-au dovedit a avea acțiune sinergică, fapt resimțit asupra stării clinice și biologice a pacienților cu angină pectorală și alte afecțiuni cardiovasculare. În acest sens, Fructoboratul de calciu vine în sprijinul resveratrolului protejându-l. Fructoboratul de calciu devine un stabilizator pentru resveratrol, luptând împotriva degradării acestuia în tractul digestiv. Tot în cadrul studiului, s-a dovedit că sinergismul pozitiv al Fructoboratului de calciu cu resveratrolul, duce la îmbunătățirea eficacității biologice ca agenți antioxidanți și antiinflamatori ai acestor doi compuși. În concluzie, calitățile complementare și sinergice ale celor doi compuși asigură o protecție optimă a sistemului cardiovascular.

Fructoboratul de calciu prezintă o sinergie crescută și cu Acidul hialuronic (prezent în produsul de față) datorită acțiunii antioxidante a ambilor compuși. Acțiunea acestora limitează stresul oxidativ și protejează articulațiile față de „atacul” radicalilor liberi. De asemenea, Borul organic protejează și lipoproteinele împotriva procesului de peroxidare (crește valorile enzimelor antioxidante: superoxid dismutază – SOD, catalază, glutation peroxidază, ceruloplasmina, vitamina C). În acest fel, este împiedicată apariția LDLox implicate în procesele inflamatorii și de generare a plăcilor ateromatoase. Totuși, poate mai importantă decât acțiunea antioxidantă, este acțiunea antitumorală și anticancerigenă a Borului organic. Aceasta a fost pusă în evidență de studii recente, Fructoboratul protejând organismul împotriva bolilor canceroase precum cancerul de sân, de plămâni, cervical sau de prostată.

Studii efectuate pe animale au mai evidențiat și proprietățile imunostimulatoare ale Borului organic, suplimentarea alimentației bovinelor cu acest microelement ducând la creșterea rezistenței lor la boala indusă de virusul BHV1. De asemenea, la porcii stimulați cu lipopolizaharide (LPS), s-a observat că borul afectează citokinele eliberate în supernatantele culturilor celulare. În consecință, se poate observa că borul are o acțiune de creștere a răspunsului imunitar umoral concomitent cu reducerea răspunsului inflamator. În plus, prin acțiunea sa antiinflamatoare (scade valorile bio-markerilor hs-CRP și TNF-α), Borul organic reduce incidența și prevalența osteoartritei, fiind și un bun analgezic pentru astfel de afecțiuni, mai ales în combinație cu Acidul hialuronic (prezent în produsul de față) și cu cel salicilic (de ex., aspirină sau extract din scoarță de salcie).

Pe scurt, Fructoboratul de calciu este un excelent adjuvant în menținerea sănătății sistemului osteoarticular, contribuind la: protejarea cartilagiilor față de acțiunea factorilor oxidativi și inflamatori, prevenirea și inversarea resorbției osoase reducând riscul de osteoporoză prin stimularea activității de sinteză osoasă, și fixarea calciului ce favorizează mărirea densității osoase. Ajută la reglarea hormonală a organismului femeilor care parcurg faza de menopauză prin menținerea homeostaziei hormonilor steroizi. Participă la utilizarea eficientă de către organism a acizilor grași esențiali. Facilitează protejarea celulelor și a țesuturilor față de acțiunea radicalilor liberi fiind un agent antisclerotic foarte important și având acțiune favorabilă în bolile cardiovasculare. Contribuie la întărirea sistemului imunitar. Limitează procesele inflamatorii din organism. Susține funcționarea normală a sistemului muscular. Îmbunătățește performanțele cognitive. Pe scurt, acesta are o acțiune: remineralizantă, vitaminizantă, estrogenică, osteoconstructoare, cardioprotectoare, antioxidantă, antiinflamatoare, imunostimulatoare și regenerantă.

Fructoboratul de calciu intră în compoziția multor suplimente alimentare ce se regăsesc pe piața Statelor Unite ale Americii, bucurându-se de o tot mai mare popularitate, dar fiind încă la stadiul de noutate pe piețele din Europa. Recent acesta a fost introdus ca ingredient în suplimentele alimentare din România, Societatea Hypericum Impex fiind prima, și momentan singura, firmă producătoare de suplimente naturale care a inclus fructoboratul de calciu (formulă patentată) ca ingredient principal pentru gama sa de top.

În concluzie, prin sinergia celor 6 ingrediente active conținute, produsul Artro Hyp Forte contribuie la protecția și regenerarea atât a cartilagiilor cât și a lichidului sinovial de la nivelul articulațiilor. Această formulă holistică limitează efectele negative ale proceselor inflamatorii, autoimune sau oxidative ce degradează cartilagiile și care scad densitatea osoasă. De asemenea, datorită Acidului hialuronic conținut, suplimentul de față ajută la menținerea cantității necesare de lichid sinovial în articulații și reglează vâscozitatea acestuia. Nu în ultimul rând, Artro Hyp Forte protejează articulațiile și contribuie la îmbunătățirea mobilității acestora chiar și în perioadele de suprasolicitare mecanică (ex: sport și alte activități fizice intense, supraponderalitate).

Mod de utilizare:

Adulți: 1 linguriță (aprox. 5 g) pe zi dizolvată în 250-400 ml de apă fierbinte sau ceai, cu 1 oră înainte de masă. Se recomandă cure de câte 20 de zile cu pauze de 10 zile între ele. Se poate asocia cu Ceaiul Antireumatic de la Hypericum.

Pentru un efect mai puternic, se recomandă asocierea cu Hyper-Reum (capsule) și/sau cu Hyper Colagen Lichid, de la Hypericum!

Produse cu acțiune similară sau complementară: Osteoartrit Bor (capsule), Artro Vigor (capsule), HyperFlex Articulații (capsule), Artro-Flex (capsule), HA Bor Organic (capsule), Osteoboron (capsule), Colagen cu Acid Hialuronic (capsule), Colagen Forte (capsule), NaturAsp (capsule), Ceaiul și Tinctura Antireumatică, Coada-calului (ceai, tinctură, capsule), Vitacan Forte (capsule), Vitacan (capsule, pulbere), Vitacan Alcalin (capsule), Sevă de Mesteacăn (sirop sau capsule), Turmeric (capsule, pulbere), Hyper Antioxidant Forte (capsule) sau Oțetul Antireumatic.

Pentru îngrijirea externă, vă recomandăm asocierea cu: Unguentul Hyper-reum; Uleiul de Magneziu; Crema cu Untul-pământului; Tătăneasă și Arnică; Crema cu Untul-pământului, Arnică și Petrol; Balsamul Gel Gheara Diavolului; Gelul cu Chili, Propolis și Vitamina E; Gelul Hypericum Plant cu Ardei-iute; Hyper Gel Albastru; Tinctura de Ardei-iute; Crema cu Spânz; Ceaiul și Crema cu Tătăneasă; Crema cu Untul-pământului; Crema cu Mărul-lupului; Crema și Tinctura de Arnică; Uleiurile esențiale de Camfor, Cuișoare, Ghimbir, Eucalipt sau Mentă și Sarea de baie Hyper-reum sau Sarea de baie Calciu și Magneziu.

Formă de prezentare:

Un flacon conține 90 g extract uscat sub formă de pulbere

Greutate netă:

℮ 90 g

Contraindicații: Nu se utilizează de către persoanele cu alergie la crustacee și derivatele acestora, și de către cele cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului. Nerecomandat persoanelor sub 18 ani și femeilor însărcinate sau care alăptează.

Precauții:

  • Persoanele care urmează tratamente medicamentoase sau care se află sub supraveghere medicală (în special pentru gută, diabet, probleme renale sau hepatice grave) sau care sunt programate a li se efectua intervenții chirurgicale, sunt sfătuite să consulte un specialist înainte de începerea curei.
  • A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic.
  • A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor.
  • Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă alimentară echilibrată și un stil de viață sănătos.

Condiții de păstrare: bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maximum 25°C.

A se consuma, de preferință, înainte de sfârșitul:

Lot:

Notificare SNPMAPS, AB 3391/2023

Producător & Deținător notificare:

S.C. HYPERICUM IMPEX S.R.L.

Sediu: 435100 Baia Sprie, str. Gutinului, nr. 3A, Maramureș, România

Tel./fax:               0262 372 695

0262 271 338

Tel. comenzi:     0262 263 048

Dacă aveți întrebări sau sugestii, vă rugăm să ne contactați la nr. tel: 0729.884.423 sau scrieți-ne pe adresa de e-mail: [email protected]

Pentru mai multe informații cu privire la produsele noastre și pentru oferte, vă rugăm să accesați site-ul: www.hypericumimpex.ro

Vă stăm cu plăcere la dispoziție!

Echipa dumneavoastră, Hypericum

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5