Aproape 230 de catedre didactice, rămase necompletate

• Deficit de dascăli de matematică şi limbi moderne

Un număr de 229 posturi au rămas neocupate în învăţământul bistriţean, după parcurgerea etapelor de mobilitate a personalului didactic. Dintre acestea, 93 reprezintă posture cu normă întreagă, iar 136 reprezintă “catedre incomplete”.
Potrivit inspectorului şcolar general adjunct Mihai Mureşan, există aprobată o metodologie, astfel că la şcolile unde există câte “o frântură de catedră“ sau catedre întregi de învăţător/educator, rămase neocupate, sunt abilitate să organizeze concursuri pentru ocuparea posturilor vacante.
Acesta a menţionat că cele mai deficitare posture sunt cele de matematică, dar şi de predare a limbilor modern (la clasele de liceu), mai mult fiind probleme şi în convingerea cadrelor didactice de a preda în zona de Câmpie.
“A ajuns matematica fără profesori, cu catedre răm,ase neocupate în Bistriţa, lângă Bistriţa, în Năsăud sau în Beclean. Nu are cine să le ocupe, pentru că nu face nimeni Facultatea de Matematică, ca ulterior să devină profesor. (…) Joi, de exemplu, am prezentat că sunt posturi de învăţător la Urmeniş, sau de limba română, tot la Urmeniş, sau de matematică etc., dar nu se duc. Dacă profesorul este din Bistriţa, până în Urmeniş sunt 90 km. Nu poţi face naveta până acolo. Acolo, ce va rămâne neocupat, le-am recomandat să caute în judeţul Mureş”, a dat doar câteva exemple inspectorul Mureşan.
Una peste alta, situaţia se va rezolva cât de repede, fie prin redistribuirea orelor, fie prin aceste concursuri la nivel de şcoală, iar, finalmente, nu se va ajunge la mai mult de 2 procente de personal necalificat din încadrarea generală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5