Ani Bob a primit Crucea Transilvană la inaugurarea Centrului Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice Cuşma

Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a sfinţit Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Sfinţii Ioachim şi Ana” din Cuşma, coordonat de părintele Ioan Marius Pintican. La ceremonialul religios au fost prezenţi protopopii de Bistriţa - Alexandru Vidican şi Năsăud – Ioan Dâmbu, consilierul pe sectorul misionar al Mitropoliei – Liciniu Câmpean, părintele Ustin Câmpean de la Căminul de Bătrâni Moeciu, părintele Claudiu Grama de la Mitropolie, alături de un sobor de preoţi. Au onorat cu participarea preşedintele Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan, prefectul Ioan Ţintean, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă – Mircea Gelu Buta, primarul comunei Livezile – Traian Simionca, Anca Adriţoiu – director DSP B-N, Ioan Bogolin – director DSVSA B-N, Radu Dreptate – director Direcţia de Servicii Sociale Bistriţa, Ani Bob – director AJPIS B-N.
Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, cu ocazia acestui moment a făcut referire la importanța de a-i cinsti și respecta pe vârstnici: „Astăzi la Cușma, în mod concret, îndemnul Sfântului Apostol Pavel câtre Timotei, este pus în practică de bătrânii noștri care apelează la acest așezământ. Iată că încercăm să avem grijă de ei, întrucât Sfântul Pavel spune, pe un bătrân să-l grijești ca pe un părinte”.
Pentru implicarea în edificarea centrului, Mitropolitul Clujului i-a acordat directorului Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud, Ani Bob, Crucea Transilvană, iar celor care au mai contribuit la realizarea proiectului, diplome de aleasă cinstire. Tot cu acest prilej, părintele Marius Pintican, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” filiala Bistrița-Năsăud, a primit distincția de iconom.
Centrul oferă servicii de înaltă calitate persoanelor vârstnice, fiind realizat în baza unui proiect european şi dotat conform standardelor în vigoare de către Asociaţia Filantropia Ortodoxă, Filiala B-N. Clădirea are 20 camere, cu câte 2 paturi fiecare, baie proprie, lift, bucătărie, sală de mese, cabinet de asistenţă medicală, capelă şi spaţiu exterior de recreere. În momentul de faţă, sunt şase persoane vârstnice rezidente, iar cei interesaţi de aceste servicii sociale pot obţine informaţii la telefon 0745.522013.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5