Clopoţelu sună pentru generaţia de aur a Colegiului Naţional “Liviu Rebreanu”

În fiecare an, în ziua de joi din cea dea doua săptămână a lunii iunie, potrivit tradiţiei, promoţia de liceu 1956-1957, se întâlneşte în faţa Colegiului naţional „Liviu Rebreanu”. Născuţi în perioada 1938-1941, iluştrii colegi peste generaţii au văzut lumina zilei în perioada celui de Al Doilea Război Mondial. O parte au rămas orfani de un părinte, care nu s-a mai întors de pe front. Cu toate că au fost perioade îndelungate cu multe neajunsuri, au reuşit să termine o şcoală. După obţinerea Diplomei de Maturitate, în anul 1957, o mică parte au reuşit să urmeze în acelaşi an studii superioare sau postliceale. În următorii ani băieţii au fost luaţi în armată cu un stagiu obligatoriu de 2, 3 ani. A fost apoi o perioadă de tristă amintire a regimului sovieto-comunist instalat în ţară, când majoritatea tinerilor nu puteau să urmeze alte studii sau să avanseze în anumite funcţii, fiind categorisiţi cu „origine socială nesănătoasă”(fii de intelectuali, de ţărani cu mai mult de 5 ha de teren agricol, numiţi chiaburi, de meseriaşi proprietari de mici ateliere cu angajaţi etc). Ambiţioşi, pe parcursul timpului au reuşit însă să-şi completeze studiile absolvind şcoli tehnice, institute, universităţi şi facultăţi, ocupând locuri onorabile în societate. Acum, cu toţii pensionari, majoritatea cu venituri modeste, se îngrijesc de sănătatea lor, a partenerilor de viaţă şi de nepoţi. În paralel unii îşi mai continuă activitatea, alţii rămân cu plimbările şi amintirile. Astăzi nu mai numără anii. Au pornit la drum împreună, s-au despărţit la răscrucea destinului, din când în când se mai întâlnesc pentru a-şi aminti de anii de liceu. Au trecut prin drame, dar şi prin frumuseţi şi clipe de fericite, unii s-au dus în locuri de unde nu se mai întorc. Călătoria vieţii i-a făcut să revină mereu cu gândul la şcoala unde au câştigat încredere în propriile forţe. O flacără vie care este buchetul unei generaţii unite peste care viforul timpului a lăsat doar urme în păr, pe chipuri şi în sănătate, dar nu a clintit nici măcar o singură petală din suflet. În fiecare an, de peste 50 de ani, deschid uşa clasei în care au legat prietenii în clinchetul clopoţelului, care a sunat între timp şi pentru copii şi pentru nepoţi. În fiecare an este o întâlnire plină de emoţii şi de amintiri, de bucuria revederii după mult timp. O întâlnire a retrăirii emoţiilor de elevi, în aceleaşi bănci unde s-au petrecut cei mai frumoşi ani ai adolescenţei. O redescoperire cu plăcere de chipuri dragi, ieri adolescenţi, astăzi oameni maturi, pe care viaţa i-a călit. Fiecare se prezintă cu realizările, împlinirile şi amintirile pe care le păstrează în suflet din timpul anilor de liceu. Sunt amintiţi cu recunoştinţă profesorii şi colegii care s-au mutat la cele veşnice. Spre amintirea mai multor momente frumoase revăd cu toţi fotografii din anii de liceu, rememorând cu bucurie evenimente, întâmplări, clipe dragi. Ca o promisiune a unei revederi viitoare, întâlnirea este imortalizată fotografic. Îşi amintesc de clipa în care au păşit pentru prima dată pe scările liceului, sfioşi, dar plini de bucurie şi speranţe. Cităm din Anuar: "Iată ce aşteptăm de la şcolarii noştri: să-şi amintească totdeauna cu mândrie şi recunoştinţă de toţi cei care s-au străduit să le risipească întunericul minţii şi să le pună în loc învăţăminte de folos. Să-şi amintească, cu dragoste, de foştii lor colegi şi prieteni cu care au împărtăşit bucuriile copilăriei, alături de care au cunoscut marile valori spirituale, împreună cu care au înfăptuit, în mic, o societate omenească, făcând ucenicie pentru viaţa de mai târziu. Să nu uite niciodată şcoala în care au fost elevi şi să se mândrească cu renumele, cu realizările şi succesele ei, la progresul căreia şi ei au colaborat. Profesorii, aceşti ostaşi înrolaţi să combată pentru lumină, aceşti luptători pentru adevăr, bine şi frumos sunt adeseori de o modestie condamnabilă: după ce şi-au sacrificat tot ce-au avut mai de preţ, după ce şi-au dăruit, strop cu strop, sufletul, ei se retrag în anonimat şi se sting, tăcuţi, străini de lauda zgomotoasă a lumii, puţin recunoscătoare". Din anul 1956 până astăzi, mii de elevi au venit “să primească lumină” de la nenumăraţii mari dascăli care au slujit şi au orientat destinul multor generaţii de elevi, până în zilele noastre “şi de acum şi pururea ”… Absolvenţii promoţiei 1956-57 a prestigiosului liceu bistriţean, stăpâniţi de emoţia întâlnirii dintre colegi, dar şi a revederii cu localul actualului Colegiu, cu noii profesori, cu atmosfera de studio şi exuberanţă a elevilor, copii care păşesc în viaţa tot mai complicată a noilor timpuri "ce va să vie", au iau în fiecare an loc în băncile unei clase care, în urmă cu 55 de ani. îi primea ca pe nişte“boboci”. La despărţire, lacrimi de bucuria că existăm, voinţa de a fi, în continuare o generaţie de oameni serioşi, care a trecut prin viaţă cu fruntea sus, care a realizat foarte multe pentru societatea în care a trăit şi trăieşte. Ingineri, medici, profesori, cercetători în diverse domenii, militari de carieră, tehnicieni destoinici, acesta este promoţia 1956.

La revedere, în 2010!