Revedere după 53 de ani

10 iunie 2010 – la a 53-a aniversare

Promoţia 1956-1957

Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa

Consemnări

Născuţi în perioada anilor 1938-1941, au văzut lumina zilei la începutul şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. O parte au rămas orfani de un părinte, care nu s-a mai întors de pe front. Au urmat perioade îndelungate, cu multe neajunsuri. Cu toate acestea au reuşit să termine clasele primare, elementare şi apoi liceul.

După obţinerea Diplomei de Maturitate, în anul 1957, o mică parte au reuşit să urmeze în acelaşi an studii superioare sau postliceale. În anii următori, 1958-1960, băieţii au fost luaţi în armată, cu un stagiu obligatoriu de 2-3 ani.

Pe de altă parte, nu toţi absolvenţii de liceu aveau posibilitatea să urmeze alte studii sau să ocupe anumite funcţii, fiind categorisiţi de regimul sovieto-comunist cu „origine socială nesănătoasă” (fii de intelectuali, de ţărani care deţineau mai mult de 5 ha teren agricol – numiţi chiaburi, de părinţi cu convingeri religioase nepermise în acea vreme etc.), iar alţii fără posibilităţi ale părinţilor de întreţinere la o facultate sau la o altă şcoală postliceală.

În cele din urmă, pe parcursul timpului, cu eforturi deosebite, au reuşit să-şi completeze studiile, absolvind şcoli tehnice, institute şi, o bună parte, universităţi şi facultăţi, ocupând în societate locuri de muncă onorabile.

Din datele culese cu ocazia revederilor din perioada anilor 1957-2007, consemnăm următoarele:

Promoţia din anul 1957 a Liceului „Liviu Rebreanu” (pe atunci Şcoala Medie Mixtă Bistriţa) era împărţită în 5 clase paralele: clasele A, B, C – cu predare în limba română, clasa D – cu predare în limba germană şi clasa E – cu predare în limba maghiară. Toate aceste clase numărau la un loc 158 elevi care au absolvit liceul în acelaşi an.

După 50 de ani, ne-am regăsit în viaţă un număr de 97 dintre noi. Tot cu această ocazie, am constatat că 28 de colegi şi colege ne-au părăsit pentru totdeauna, trecând în nefiinţă, iar 40 au rămas neidentificaţi şi nu ştim dacă mai există sau nu. Majoritatea dintre aceştia erau în clasa D – germană, emigrând vremelnic din ţară.

DUPĂ O JUMĂTATE DE SECOL, din cei 97 identificaţi că suntem în viaţă, am reuşit să ne întâlnim 76 şi am hotărât ca în continuare să ne revedem în fiecare an următor, în faţa liceului, până la adânci bătrâneţi. Acum, la vârsta de 70 ani, cu toţii pensionari, majoritatea cu venituri mici, care acoperă nevoile de strictă necesitate, încearcă să-şi menţină sănătatea devenită precară şi să suporte o democraţie care întârzie să fie adevărată.

Rămaşi cu speranţa şi bucuria zilelor care au mai rămas, doresc să-şi vadă copiii şi nepoţii dragi, care şi ei, la rândul lor, speră a un viitor mai luminos.

Vasile Toma, unul dintre elevii promoţiei 1956-1957