Unitate în diversitate

Am participat, recent, la vernisajul unei expoziţii de pictură, sculptură şi fotografie, care a avut loc în sala mare a Primăriei Municipiului Turda, expoziţie organizată de Societatea Filarmonia Turda în colaborare cu Primăria Municipiului Turda, Casa Municipală de Cultură Turda şi Biblioteca Municipală „Teodor Murăşanu” Turda. Au expus 11 atişti plastici turdeni: Flaviu Bugnariu, Manole Ciui, Ovidiu Cosac, Maria Cristea, Gavril Nechifor, Maria Larisa Oniş, Iudita Pelea, Iosif Stegaru, Nicuşor Ţigănilă, Cornel Vana şi Cornelia Vidraşcu. Aceşti artişti (8 pictori, un sculptor şi doi fotografi) au fost, cu ani în urmă, prezenţi şi pe simezele bistriţene, iar trei dintre ei sunt originari din judeţul nostru. Expoziţia a fost prezentată de cel care semnează aceste rânduri şi vă împărtăşeşte, acum, câteva impresii de la faţa locului.

Lumea văzută de Gavril Nechifor şi Cornel Vana nu este foarte colorată. Culoarea prea intensă, ca şi lumina prea puternică ar putea distruge tainele, gândesc probabil aceşti artişti. Pânzele lor dobândesc picturalitate tocmai prin folosirea cumpătată a culorilor. Am putea spune că, mai degrabă, clar-obscurul le este prielnic reprezentărilor lor. Motivele alese sunt fin şi clar delimitate. Realul e descompus în imagini-fragment, în sugestii şi ritmuri ce recompun o altă realitate, un „joc secund” ţesut din vis şi imaginaţie. Demersul lor este o mărturisire a unei stări de pace, de calm şi linişte trăite în natură, departe de rumoarea şi agitaţia perpetuă a oraşului. Pictura rămâne pentru ei un prilej de confesiune şi bucuroasă contemplare a lumii.

Maria Cristea este autoarea unui splendid peisaj de iarnă. Albul pur al zăpezii îl bine dispune pe privitor, este tonic şi-i umple sufletul de linişte şi pace. Comuniunea cu natura, aspiraţia pentru echilibru şi armonie, vocaţia pentru lumină şi poezie sunt câteva constante ale acestei talentate pictoriţe.

Deşi la prima vedere senzaţia este de deja vú şi, doar aparent, de lipsă de vlagă, pânzele lui Manole Ciui atestă o vibraţie picturală adevărată, o incandescenţă tăinuită, un timbru grav, liric, cu o trăire interioară delicată şi sinceră.

Înţelegând pictura ca act de ontemplare şi confesiune, artistul consideră că opera de artă autentică trebuie să exprime un sentiment precis, clar, care să emoţioneze privitorul, fie în sensul bucuriei, fie în cel al tristeţii.

Peisajele sale sunt confesiuni spirituale ce izvorăsc din observaţia atentă, riguroasă, sinceră a naturii, el însuşi fiind un pictor care elaborează îndelung, pentru că este mai degrabă preocupat să contemple lumea, să-i descifreze înţelesurile, să-i extragă, pe cât posibil, esenţele.

Larisa Maria Oniş pictează nu ceea ce vede, ci ceea ce simte sau ceea ce închipuirea sa îi dictează într-o aventură a culorilor. Limbajul său plastic este axat pe funcţia simbolică a culorilor şi pe forţa de impact a semnului. Concentrat şi esenţializat, discursul său are forţă şi fluiditate, imaginile sugerând mai mult stări şi tensiuni reflexive decât forme recognoscibile.

La Iudita Pelea, o prezenţă şi forţă artistică remarcabile, impresionează, în primul rând, cromatica vie şi bucuria de a transforma culoarea în poveste, în demers liric de o fremătătoare ingenuitate şi de o delicată sensibilitate.

Termenul de „colaj” a fost stabilit, la începutul secolului 20, de Georges Braque şi Pablo Picasso, lucru ştiut de altfel, iar ca tehnică, acesta se realizează din asamblarea unor forme diferite pentru obţinerea unei noi imagini. Materialele folosite sunt bucăţi de ziar, de hârtie colorată, textile, lemn etc. Cornelia Vidraşcu prezintă o interesantă lucrare de colaj textil, care, oferă şi perspectiva reexaminării relaţiei dintre pictură şi sculptură.

Flaviu Bugnariu pictează cai şi reuşeşte să facă această treabă într-o manieră minunată, surprinzând frumuseţea şi puterea acestui animal frumos şi inteligent. Cu alte cuvinte, caii lui Flaviu Bugnariu sunt robuşti, frumoşi, cu părţile anatomice exacte, distincte.

Singururul sculptor (în rădăcini şi buturugi de arbori) prezent în expoziţie este Iosif Stegaru, despre care trebuie să precizăm din capul locului că domnia sa nu urmează canoanele artelor plastice uzuale, ci se raportează la subiectele oferite de mediul înconjurător. Fiecare rădăcină sau formă ciudată de lemn pe care o prelucrează reprezintă pentru artist un adevărat elixir.

Iosif Stegaru este un realist în sensul brâncuşian – „realul nu este forma exterioară, ci ideea, esenţa lucrurilor” – recursul la abstract fiind transcenderea vizibilului. Creaţia lui nu are nevoie decât de un punct de sprijin, şi acesta este forţa talentului său, inedit şi plurivalent.

Fotografia pare a deveni tot mai mult o modalitate de exprimare a artistului modern, indiferent dacă este pictor, sculptor sau grafician. Nicuşor Ţigănilă şi Ovidiu Cosac, două prezenţe remarcabile, fotografiază ceea ce văd. Amândoi impresionează prin tehnica fotografierii, dar şi prin realizarea artistică a fotografiei. Amândoi sunt maeştri în descoperirea nuanţelor. Ei ştiu să vadă, adică să aleagă dintr-o serie de posibile compoziţii pe cea mai expresivă. Imaginile lor redau realitatea recitită poetic.

În fine, să mai adăugăm că expoziţia este unitară tocmai prin marea diversitate de stiluri şi maniere, propunând o imagine a Raiului. Raiul descoperit în lumea noastră pământeană. Sau, altfel spus, Raiul pe pământ. O expoziţie care naşte bucurie estetică şi se constituie într-o pledoarie pentru armonii intelectuale şi sufleteşti, într-o vreme când manelismul şi incultura erodează cu hărnicie gusturile marelui public. O expoziţie care nu se va uita curând.