Sub coordonarea CJRAE BN, șase unități de învățământ au beneficiat de fonduri pentru proiecte de prevenire și combatere a violenței în mediul școlar

În acest an școlar, în județul Bistrița–Năsăud, un număr de șase unități de învățământ au beneficiat de granturi pentru realizarea unor proiecte de prevenire și combatere a violenței în mediul școlar, în scopul creării unui mediu sigur de învățare și dezvoltare, prin Programul national ”Împreună prindem curaj” inițiat de Ministerul Educației.

          Proiectele selectate pentru finanțare prin programul de prevenire a violenței și a infracțiunior în mediul școlar  au fost următoarele:

1.Împreună învingem violența (Școala Gimnazială Livezile), 2. ESCAPE- Elaborare, Studiu, Colaborare, Asumare, Practică, Experiență (Școala Gimnazială Lucian Blaga, Bistrița), 3. Spune STOP, violenței! (Școala Gimnazială Șieu Măgheruș), 4. Violența nu te face mare (Liceul Tehnologic Grigore Moisil, Bistrița), 5. Împreună învingem violența (Liceul Tehnologic Agricol, Bistrița), 6. Împreună prindem curaj (Școala Gimnazială Avram Iancu, Bistrița). Bugetul alocat acestora a fost de 23.000 de RON.

Astfel, elevii și cadrele didactice au participat la activități informale realizate de profesorii implicați în proiect,care s-au desfășurat atât indoor cât  și outdoor,  au participat la activități de consiliere psihopedagogică susținute de profesorii consilieri școlari sub forma unor ateliere de dezvoltare socio-emoțională, jocuri de rol, expoziție de desene/postere, întâlniri cu invitați speciali, jocuri de echipă, artterapie, etc.

         Sub coordonarea și promovarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Bistrița-Năsăud, aceste proiecte au înregistrat un real succes în rândul elevilor și al cadrelor didactice prin caracterul ludic și motivant al formelor de organizare și al strategiilor folosite.

          Activitățile fac parte din Programul de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar pentru care Ministerul Educației a alocat în anul școlar 2023-2024 peste 1.400.000 de lei, prin Mecanismul Național de Susținere a Prevenirii Criminalității gestionat de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

 

Prof. consilier școlar Luciana Sidor

CJAP B-N

CJRAE B-N

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5