Administraţia şi legislativul năsăudean

Spun „NU” creşterii impozitelor şi taxelor locale pe 2013

Odată ce Ordonanţa de Guvern a fost aprobată (pe 9 ianuarie), aleşii locali au trebuit să adopte un nou proiect de hotărâre referitor la stabilirea impozitelor şi taxelor pe care le vor plăti năsăudenii în anul 2013.
Astfel, aleşii locali din Năsăud, întruniţi în şedinţă extraordinară miercuri după-amiază (16 ianuarie), de la ora 16.00, s-au dovedit a fi consecvenţi în hotărârea luată în ultima şedinţă de plen de la sfârşitul anului trecut, care stabilea că impozitele şi taxele locale pe 2013 nu se vor mări. Atunci, ei au fost de acord cu proiectul de hotărâre iniţiat de primarul oraşului Năsăud, prof. Mircea Romocea, prin care se stabilea ca aceste „dări” pe anul 2013 să nu se mărească, adică să rămână la nivelul anului 2012 atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice.
„Trebuie să arătăm celor ce ne-au ales că suntem consecvenţi în deciziile luate şi că suntem solidari cu ei în această perioadă de criză economică. Moral nu este drept să revenim asupra unei decizii pe care am luat-o în şedinţa anterioară, cu toate că am fi fost îndreptăţiţi să hotărâm ca impozitele şi taxele locale să crească cu 16,5%, conform noilor reglementări din ordonanţa guvernamentală, de altfel, recunosc din start ar fi fost tentantă, putându-se acumula venituri mari la bugetul local. Potrivit calculelor noastre, acesta ar fi putut fi mai bogat cu aproximativ 150.000 lei, însă noi am rămas consecvenţi deciziei luate anterior”, a spus primarul oraşului, prof. Mircea Romocea.
Întrebat cu ce dată se pot relua achitarea impozitelor şi taxelor locale datorate de persoanele fizice şi juridice din oraşul Năsăud, şeful biroului IT din cadrul Primăriei oraşului, ec. Cornel Magdea a spus: „Exact de mâine”, adică de joi, 17 ianuarie 2013.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5