Sărbătoare

Mult succes elevilor, parinților și dascălilor în noul an școlar! E o zi specială, mai ales pentru copiii noștri!, a transmis deputatul Robert Sighiartău. Acesta a postat o poză de familie, care...
Un nou început! Clopoțelul a sunat astăzi mai vesel ca altădată, după doi ani cu începuturi de școală atipice, și i-a chemat în bănci pe cei aproape 3 milioane de elevi și preșcolari, printre care...
Comuna Monor a sărbătorit cea de-a XVIII-a ediție a "Zilei Monorului", cu cântec, joc și voie bună! Alături de comunitate au fost preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan...
Sărbătoare în data de 29 iulie în Orașul Imnului Național!🇷🇴🎶 🇷🇴Ceremonie militară și religioasă dedicată 𝐙𝐢𝐥𝐞𝐢 𝐈𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̗𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 vineri, începând cu ora 9:00, în Piața Centrală, la statuia poetului...
Deputatul Diana Morar s-a aflat duminică în mijlocul comunității din Poiana Ilvei, unde împreună cu președintele organizației locale a PNL, Guzu Login, s-a rugat la biserica ortodoxă edificată în...
Comunitatea românească a Parohiei Sf. Mucenic Mina din localitatea Alcazar de San Juan a participat la sărbătoarea Maurii şi Creştinii (intrarea triumfală a creştinilor).
Purtat în suflet și în mâini de generații, simbol al vitejiei, patriotismului, dar și al sacrificiului, Drapelul Național este unul dintre cele mai dragi simboluri ale noastre. Îi dedicăm această zi...
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud Primăria și Consiliul Local al Comunei Maieru Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud Complexul Muzeal...
A XV-a ediție a Zilelor Comunei Căianu Mic se dovedește a fi o reușită! Întreaga comunitate se bucură în aceste zile de diverse activități, pentru toate vârstele și toate gusturile. Duminică, de...
Alături de părinți, învățătorul pune cărămizi ale cunoașterii, la baza a ceea ce suntem. De Ziua Învățătorului, mulțumim tuturor celor ce sculptează și formează generații. Aveți un rol eșențial, omul...
Sărbătoarea Înăltării Domnului este pentru neamul românesc și "Ziua Eroilor", căzuți pentru Patrie.Ziua Eroilor căzuți pentru Patrie, care se serbează în "Ziua Înălțării" a pătruns în conștiința...
Astăzi, România își împletește simbolic ființa creștină și cea istorică, marcând în același timp două mari sărbători: Ziua Înălţării Domnului și Ziua Eroilor. La Bistriţa, manifestările au fost...
Dragi năsăudeni, continuăm seria de evenimente ... Așadar, vă așteptăm miercuri, 1 iunie, în incinta bazei sportive "Progresul Năsăud" începând cu ora 12.00 pentru a sărbători Ziua...
Sărbătorirea celor mici aduce întotdeauana bucurie tuturor și și ne apropie unii de alții, ne oferă o dată în plus ocazia să socializăm și să interacționăm într-un mod plăcut. Astfel, ca în fiecare...
Căminul nr. 11 din Bistriţa, cunoscut acum sub denumirea de Grădiniţa cu Program Prelungit „Căsuţa cu Poveşti”, chiar dacă dăinuie de 50 de ani, rămâne mereu acel spaţiu mirific, încărcat de poveşti...
La Liceul „Solomon Haliță” din Sângeorz-Băi, sâmbătă, 21 mai 2022, a avut loc o întâlnire de suflet a celei de-o doua promoții de absolvenți ai acestui prestigios liceu de pe Valea Someșului...
Asociația Culturală Dorna Candrenilor, Biserica Adormirea Maicii Domnului, în colaborare cu Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor şi cu sprijinul Primăriei Comunei Dorna Candrenilor au organizat, la...
De Ziua Internaţională a Familiei, deputatul liberal Robert Sighiartău a participat, la Bistriţa, la un eveniment dedicat celebrării Familiei.
     Anul 2022 marchează 100 de ani de muncă, performanță și pasiune pentru sport. Este momentul celor 100 de ani de reușite, 100 de ani de nume emblematice și 100 de ani de istorie. Pentru a marca...
Cu ocazia zilei de naștere, îi transmitem domnului inginer diplomat ALEXANDRU SIMIONCA, managerul general al companiei Îndemânarea Prod Com SRL, sincere și cordiale felicitări și urări de bine,...
"A venit momentul în care am hotărât sa fac pasul spre viața de familie alături de o femeie specială pentru mine și un copil minunat. Cu multă iubire și cu Dumnezeu înainte, într-un loc special și...

Pagini

Subscribe to Sărbătoare
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5