Actorul Vasile Pupeză – la Năsăud

Recital liric în aula C.N. „George Coşbuc”

Aula Colegiului Naţional „George Coşbuc” a fost gazda unui recital extraordinar din lirica patronului spiritual al liceului – bardul de la Hordou. Momentul a fost anunţat de către directorul colegiului, prof. Dorel Alexandru Coc, care a dezvăluit invitaţilor cine este autorul momentului liric. Este vorba de actorul Vasile Pupeză, născut în Salva, fost elev al liceului năsăudean, care, de peste douăzeci de ani trăieşte în SUA şi, odată revenit acasă, a ţinut să cinstească memoria poetului ale cărui versuri i-au încântat adolescenţa, mărturisind că: „În această seară, timp de două ore, nu voi interpreta un rol. Împreună cu dumneavoastră vom încerca să-l înţelegem mai bine pe cel care a creat versurile ce au fost leac pentru sufletele prigonite ale ardelenilor („Sunt suflet în sufletul neamului meu/ Şi-i cânt bucuria şi-amarul…”), în acelaşi timp educând generaţii după generaţii prin slovele sale”.
Actorul Vasile Pupeză, invocând prezenţa poetului, a evocat pe rând, momente, gânduri, amintiri şi versuri, invitaţii (profesori, elevi, foşti colegi de clasă ai dumnealui, năsăudeni iubitori ai liricii) descoperindu-l pe Coşbuc într-o altă lumină.
A fost o seară de aduceri aminte, întâlniri peste decenii, o seară spirituală care se mai doreşte repetată.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5