RAMAKRISHNA, EXPERIENŢA LUI ACHIMESCU

Naşte o anumită tulburare şi confuzie anumite experienţe eretice făcute de unii reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române, în cazul de faţă preotul prof. univ. dr. Nicolae Achimescu, care şi-a permis să publice în ziarul oficial al Patriarhiei Române, „Lumina”, articolul „Ramakrishna, o experienţă creştină hindusă”, articol care îmbracă la lumina zilei veşminte de erezie. Se patinează bine pe un fel de mişcare ecumenică, vezi Doamne toate religiile ar fi căi sigure de acces spre mântuire. Ca şi cum Hristos ar avea mai multe Biserici şi mai multe dogme.

„În primul rând Ramakrishna consideră că experienţa interreligioasă confirmă faptul că toate religiile sunt căi de acces spre Dumnezeu…Noi hinduşii îl înţelegem mai bine pe Iisus decât voi creştinii”, clamează teza fundamentală a tradiţiei Ramakrishna. „Hristos este recunoscut inclusiv de hinduşi ca Fiu şi Întrupare a lui Dumnezeu, dar nu ca singura Întrupare [avatura] ci ca o Întrupare între multe altele. Prin urmare, scopul fiecărui om n-ar trebui să fie acela de a deveni creştin, ci de a deveni Hristos.”

Aşadar Hristos S-a Întrupat ca şi mulţi alţii. Este inadmisibil ca un preot ortodox şi profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă să publice asemenea erezie în paginile ziarului oficial al Patriarhiei Române! Este imperios necesar o reacţie rapidă [de ce nu s-a făcut până acum, deşi au trecut aproape două luni de la apariţie?] a Sfântului Sinod al BOR şi personal a Patriarhului Daniel, pentru ca asemenea anomalii să nu se mai strecoare în paginile oficiale ale ziarului Patriarhiei Române, „Lumina” ! Din nefericire BOR s-a implicat nepermis de mult în mişcarea ecumenică, pe care teologii greci o numesc cea mai mare erezie a secolului nostru, trimiţând, printre multe altele, studenţi la seminariile teologice ecumenice din Elveţia, acolo unde se amestecă îngrijorător de mult învăţătura divină şi învăţătura umano-raţionalistă eretică a protestanţilor.

În esenţa sa, ecumenismul urmăreşte transformarea Bisericilor în mijloace de promovare a ideologiei socialiste în vederea globalizării ei. Părintele academician Dumitru Stăniloae spunea, „Eu nu prea sunt pentru ecumenism. A avut dreptate un sârb, Justin Popovici, care l-a numit panerezia timpului nostru. Eu îl socotesc produsul masoneriei. Relativizează adevărul, credinţa adevărată. De ce să mai stăm cu ei, care au făcut femeile preoţi, care nu se mai căsătoresc, homosexuali în America şi Anglia!”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5