Protopopul ortodox de Beclean: “Noi ne-am făcut datoria pentru a cinsti fiinţa umană”

Peste 60.000 de semnături au strâns protopopiatele ortodoxe pentru a susţine schimbările constituţionale menite să consfinţească familia ca rezultat al întemeierii căsătoriei liber consimţite între bărbat şi femeie, şi nu între soţi, așa cum stă stipulat acum în legea fundamentală a țării, la articolul 48.
Definiția mai clară și necesitatea schimbării de nuanță, imposibil de realizat altfel decât prin referendum, fuseseră abodate mai întâi la finalul anului trecut, când preoţi şi reprezentanţi ai Asociațiilor Părinților pentru Ora de Religie au văzut în această acţiune un demers imperios necesar pentru evitarea “unor acțiuni ateiste” și prevenirea legalizării căsătoriilor între persoane de același sex. Aşa s-a ajuns la strângerea semnăturilor de la cei “care doresc să trăiască într-o țară cu adevărat creștină și civilizată”.
“Noi ne-am făcut datoria, pentru a cinsti fiinţa umană. Ideea e să fie luată sus hotărârea, să se (re)acţioneze cum trebuie la acel nivel”, ne-a declarat protopopul Doru Zinveliu. În Protopopiatul Ortodox Beclean s-au strâns aproximativ 13.000 de semnături.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5