Protopopii din judeţ, la şedinţa de la Mitropolie

La Centrul Eparhial din Cluj-Napoca a avut loc şedința de lucru a Consiliului eparhial cu protopopii din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Şedința a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Au participat preoții protopopi din toate cele nouă protopopiate ale Eparhiei: Cluj, Dej, Gherla, Turda, Huedin, Bistriţa, Năsăud şi Beclean. În cadrul şedinţei s-au dezbătut diverse probleme administrative şi pastorale şi s-au prezentat proiectele misionare si culturale desfăşurate de parohii. Consilierul bisericesc al Arhiepiscopiei Clujului, Pr. Cristian Baciu, a declarat despre şedință, la Radio Renaşterea: „Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a îndemnat pe preoții protopopi să se implice cu râvnă şi dăruire, şi în acest an, în problemele misionare ale Bisericii. În şedință s-a discutat intensificarea activităților liturgice, pastorale, culturale şi social –filantropice. În acest sens au avut loc discuții privind buna organizare a alegerilor organismelor eparhiale, a colectei fondului central misionar pentru anul 2014, care se va desfăşura în primele patru duminici ale lunii martie, începând cu data de 9 martie. S-a discutat şi despre organizarea cercurilor preoțeşti, în acest sens s-a hotărât împărțirea în trei cercuri preoțeşti a parohiilor din municipiul Cluj-Napoca. Totodată s-a luat în discuție şi organizarea activităților privind Anul 2014, Anul Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii şi a Sfinților Martiri Brâncoveni, la nivelul tuturor parohiilor. Pe plan cultural s-a hotărât organizarea şi în acest an a Festivalului tinerilor la nivelul Arhiepiscopiei Clujului, precum şi a concursurilor propuse de Patriarhia Română care se vor desfăşura pe parcursul anului 2014. S-a luat în discuția organizarea şi distribuirea fondurilor din cutia milei şi din fondul Filantropia. Pe plan economic s-a prezentat un raport al bisericilor, caselor parohiale şi centrelor de tineret aflate în construcție şi s-a discutat despre posibilitățile financiare în vederea finalizării lor ”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5