Primarul Petru Şerban (Uriu): Suntem singura comună din zona aceasta a judeţului care avem apă, gaz şi canalizare
Mar, 12/06/2016 - 15:00
Edilul localităţii, Petru Şerban, a mărturisit, la inaugurarea grădiniţei din Uriu şi a DC 36 Ilişua-Hăsmaşu Ciceului, că în spatele acestor investiţii stă mai multă muncă şi chiar sacrificii. Ideea de a face acest mini-campus, grădiniţă şi şcoală primară la Uriu, a pornit în 2007, moment în care administraţia locală a cumpărat acest teren.
„Am reuşit în prima fază să construim şcoala I-IV, care este una modernă. Ţin să menţionez că toate şcolile din comuna Uriu sunt modernizate, au încălzire centrală, apă caldă, toalete în interior, doar grădiniţa din Uriu nu avea aceste facilităţi. Încă din 2008 am intervenit pentru a intra pe lista de priorităţi cu această grădiniţă. Ne-am bucurat în 2011 când a fost gata primul proiect, dar ne-am întristat pentru că acesta a zăcut până în 2015 când Guvernul lui Victor Ponta a deblocat acest program. În judeţ avem mai multe grădiniţe, a noastră este prima care se inaugurează, avem şi cu două grupe. Suntem mândri că am fost cei mai harnici să o finalizăm”, a explicat, pe larg primarul Şerban. Potrivit acestuia, cofinanţarea asigurată de CL Uriu a fost de peste 150.000 lei, pentru utilităţi, centrală termică, împrejmuiri, amenajări exterioare etc.
„Nu vreau să fiu lipsit de modestie, dar, sincer, mă mândresc cu faptul că suntem singura comună din vestul judeţului care la ora actuală, pe lângă drumuri şi această investiţie de la grădiniţă, beneficiem de la acest „Moş Nicolae” şi de canalizare, lucrare care a costat peste trei milioane de euro. Îi mulţumesc în numele meu, al locuitorilor şi al Consiliului Local preşedintelui CJ pentru că ne-a inclus proiectul pe care-l aveam pregătit – aşa cum obişnuim să avem pregătite proiecte suficiente – în Masterplan. Suntem singura comună din zona aceasta a judeţului care avem apă, gaz, canalizare şi am început şi la asfaltare”, a adăugat primarul comunei.
Petru Şerban a ţinut să menţioneze că Liviu Dragnea este „singurul om politic pe care l-a cunoscut în 20 de ani de primărie” care a stat şi a ascultat pe fiecare primar şi priorităţile fiecărei localităţi.
„Îmi doresc din suflet ca românii şi concetăţenii mei din Uriu să aibă grijă duminică cu cine votează, să voteze oameni care ţin la români. Eu am două proiecte pe care am încercat să le promovez pe fonduri europene, asfaltări de drumuri pe circa 6 km. (...) Nu am reuşit, din cauza modului pe care multă lume l-a criticat cu depunerea acestor proiecte. Nu a fost corect ce a făcut acest Guvern tehnocrat, aşteptam să ţină la oameni, dar se pare că ţin la companiile străine şi nu la noi, la români. Asta e ce simt eu după 20 şi ceva de ani de administraţie. Am multă încredere că oamenii vor sta strâmb şi vor judeca drept pentru ca toate comunele noastre să arate ca cele din UE”, a concluzionat primarul din Uriu, mulţumind colegilor săi din primărie, din Consiliul Local, dar şi constructorului, Miron Construct.
Citiţi şi:
- Primar Petru Şerban: Ne dorim ca Uriu să devină cea mai atractivă comună din nord-vestul judeţului
- Uriu: Primarul Petru Șerban pariază pe fonduri europene în cel de-al șaselea mandat
- Primarul Petru Şerban: La Uriu, continuăm proiectele demarate pentru modernizarea comunei
- Comuna Uriu, un etalon al modernizării şi europenizării
- Parc lângă sala de sport și utilaje agricole posibile la Uriu prin GAL “Ținutul haiducilor”
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud vă...
Comentarii
Rus Augustin -
Joi, 21:48
DOMNULE PĂRINE
„O combinație secretă / Din părți mai bune și mai rele/ Un scurt răgaz pe o...
Maricuta Fanica -
Joi, 14:30
O educatoare devotată, un bun mentor , un director impecabil o colegă de aur! Pensie lunga și...
prof. Vasile G. -
Mar, 21:32
Incepe un timp al linertății. Curaj, sănătate, bucurie!
Eliza -
Mar, 21:19
Tulburătoare și emoționante relatările dv., demne de toată admirația. Vă mulțumim.
prof. Vasile Găurean -
Lun, 20:24
Cea mai frumoasă imagine a ființei umane este aceea când el se află îngenuncheat în rugăciune în...
Aniversări
La ceas de sărbătoare, preacucernice părinte Olimpiu Ioan Vidican, preot paroh la Nimigea de Sus, vă adresăm urări de sănătate și îndelungate zile...
Ziua dumneavoastră de naștere, dna director Mirela Nelca de la Școala Gimnazială "Avram Iancu" Bistrița, ne oferă deosebita plăcere de a vă transmite...
La popas aniversar, îi transmitem părintelui paroh Darius Gavriloaie de la Suplai, gânduri frumoase, însoţite de urări de sănătate, împliniri şi...
In Memoriam
Zece, respectiv patru ani, de la chemarea la Domnul la 23.06.2014 respectiv la 24.06.2020 a finilor noștri colonel (rtr) Iacob Ternăvan și prof.
Adaugă comentariu nou