Prefectul Ioan Ţintean: Îl felicit pe primarul din Lunca Ilvei pentru realizarea nomenclaturii stradale

Prefectul Ioan Ţintean a ţinut să-l aprecieze pe primarul comunei Lunca Ilvei, Flaviu Lupşan, pentru modul în care a soluţionat problema nomenclaturii stradale. „Vreau să-l felicit pentru modul în care a făcut semnalizarea străzilor şi a intersecţiilor din localitate. Prin localităţile judeţului pe unde am umblat, şi nu sunt puţine, semnalizarea este făcută exemplar la Lunca Ilvei”, a ţinut să remarce Ioan Ţintean, în cadrul şedinţei cu primarii judeţului.

         Potrivit edilului ilvean Flaviu Lupşan, Lunca Ilvei este singura comună în care a fost realizată nomenclatura străzilor la fel ca în mediul urban, inclusiv numerotarea imobilelor par/impar, în funcţia de partea drumului. Proiectul a fost iniţiat atât pentru faptul că denumirile anterioare erau foarte vechi, dar şi ritmului aler de construcţie din ultimii ani. Normal, noile denumiri ale străzilor au impus modificări şi în actele de indentitate ale locuitorilor, demers care a implicat fonduri bugetare locale.

         În cadrul reuniunii, Sorin Herciu, din cadrul Prefecturii bistriţene, le-a solicitat reprezentanţilor primăriilor să rezolve această problemă la nivelul fiecărei localităţi măcar până la viitorul recensământ. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5