Politica şi ura

Dacă putem spune că raporturile dintre oameni impun anumite tipare structurii statale, tot aşa se poate aprecia că aceste tipare mulează conştiinţa generaţiilor, o stimulează, le-o dezvoltă până la sfărmarea lor şi fixarea altora noi. Lumea politică românească de azi, aflată în acest colţ întunecat de Balcani, se află la o răscruce istorică, la o cotitură radicală, în care populaţia politică este împărţită în stânga şi dreapta, care acum sunt faţă în faţă. Îşi simt respiraţia, se încaieră plină de ură, prefigurându-se o campanie electorală dezgustătoare, atavică.

Dacă îi priveşti mai atent, cunoscându-le trecutul acestor politicieni, ei nu sunt nici de stânga, nici de dreapta, ei sunt nicicum. Nu au nicio doctrină politică clară, sănătoasă, care să o impună acele tipare care formează conştiinţe. Sunt doar nişte funcţionari publici descurcăreţi, gunoieri şi foşti ciobani ale căror oi au produs căcăreze de aur. Aceştia conduc o ţară debusolată de o farsă a istoriei numită revoluţie, care a creat actuala clasă politică urâtă a cărei principală preocupare este doar propria ei bunăstare. Nu le pasă de nimeni şi de nimic, doar de ei înşişi, principala lor trăsătură comună. Când nepăsarea faţă de alţii este trăsătura definitorie a unor indivizi ca cei de mai sus, aceştia aparţin unuia dintre tipurile numite de psihologi

„Triada întunecată”: narcisiştii, machiavelicii şi psihopaţii, toate având în comun, în grade diferite, un fond respingător, uneori bine camuflat: rea-voinţă socială şi duplicitate, egoism şi agresivitate, răceală emoţională. Majoritatea politicienilor noştri se înscriu în modul cel mai vizibil în primele două tipuri, dar nu ne putem plânge nici de prezenţa în viaţa politică şi a unor psihopaţi. Mulţi dintre politicieni, cei mai mulţi, sunt însă mai aproape de Machiavelii, potrivit căruia, „Cea mai mare diferenţă dintre majoritatea criminalilor şi ceilalţi oameni este că primii sunt suficient de proşti ca să fie prinşi”, dar mai spune şi că „majoritatea oamenilor uită mai repede de moartea părinţilor decât de pierderea proprietăţii”.

Cum li se potriveşte, ca o mănuşă!

Cum să ia în seamă aceşti politicieni, avizi de putere şi de măreţie, dar săraci în cultură, o altfel de triadă, a valorilor absolute: binele, frumosul şi adevărul, creată de cultura clasică greacă? Atunci când psihologii intervin în viaţa politică şi socială, problema este mai gravă decât atunci când o fac oamenii de cultură, societatea civilă. Or, se pare că astăzi politicienii sunt în atenţia psihologilor, sau ar trebui să fie. Iar poporul, rămas în epoca fierului (vechi), o masă neputincioasă şi vulnerabilă, care trăieşte prin stomac, el fiind hrana care alimentează, inconştient, puterea politică, copleşit de grija cotidiană, de apatie şi indiferenţă. Un popor care admiră tot ceea ce nu pricepe, crezând în naivitatea lui că cei care vorbesc mai mult şi mai puţin firesc sunt cei mai buni, mai pricepuţi, dar care a ajuns în cele din urmă să nu mai creadă în om ci doar în Dumnezeu.

Vom asista în această lună la cea mai urâtă, mai deşănţată campanie electorală din ultimii ani, promovată de nişte politicieni – funcţionari care se vor lupta pe viaţă şi pe moarte pentru putere, în timp ce PIB-ul Guvernului Tăriceanu a ajuns ca un avion, cu cât este mai sus cu atât se vede mai mic.

Închei cu amărăciune cu cele spuse de un sociolog englez: „Oamenii sunt dornici să-şi facă o soartă mai bună, dar nu sunt deloc dispuşi să devină ei înşişi mai buni”. Să sperăm că ziua de 30 noiembrie va fi o „zi a depăşirii” propriei noastre nefericiri şi că lucrurile vor intra pe făgaşul lor normal, când românii se vor apropia efectiv de civilizaţia occidentală, lucru pe care îl merită din plin, pentru că au dat Europei, de-a lungul secolelor, prea mult, fără să primească nimic din ceea ce i-ar fi putut apropia de valorile ei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5