Ministrul Educaţiei s-a întâlnit cu generalii

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Petru Funeriu, s-a întâlnit luni, la Sibiu, cu inspectorii şcolari generali din ţară. Principalele teme abordate au fost desfăşurarea activităţilor didactice în condiţii meteorologice nefavorabile, organizarea examenelor naţionale (bacalaureat şi evaluarea la clasa a VIII-a), pregătirea noului an şcolar, respectiv opţiunile legislative şi demersul legislativ privind noua Lege a Educaţiei.

Ministrul Educaţiei le-a atras atenţia inspectorilor şcolari generali asupra viitorului an şcolar, a organizării bacalaureatului şi a examenelor naţionale. „În fiecare an există probleme cu autorizaţiile sanitare ale unităţilor şcolare, cu licenţele de transport pentru microbuzele şcolare etc. Sunt probleme recurente de la an la an şi niciodată nu este prea devreme să începi pregătirea noului an şcolar. Vrem să începem cu dreptul anul şcolar 2010-2011", a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.

Ministrul Educaţiei le-a prezentat, de asemenea, inspectorilor şcolari cele şase puncte care vor constitui principalii piloni ai noii legi în domeniul învăţământului preuniversitar: organizarea ciclurilor de învăţământ, curriculumul şi procedurile de evaluare, accelerarea descentralizării, reorganizarea politicilor de resurse umane, educaţia timpurie, ca prioritate şi educaţia permanentă, ca necesitate. Ministrul Educaţiei a mai declarat că este necesar ca învăţământul să rămână, în continuare obligatoriu, până la vârsta de 16 ani. De asemenea, acesta a punctat că programa şcolară trebuie să răspundă la două necesităţi imperative: cea de modernizare a învăţământului şi faptul că aceasta nu trebuie să mai fie atât de încărcată ca până acum. „Le-am transmis inpectorilor şcolari generali că inechitatea sistemului de învăţământ din România începe cu programa şcolară. Este imperativ să avem o programă şcolară bazată pe competenţe şi nu pe toceală. Dorim să introducem portofoliul educaţional şi să-l transformăm într-o realitate a sistemului educaţional din România, deoarece o notă nu reprezintă 100% din parcursul şcolar al unui elev. Evaluarea elevilor trebuie să fie mult mai complexă", a spus ministrul Daniel Petru Funeriu.

Angajamente foarte ferme ale Guvernului sunt descentralizarea şi depolitizarea. „Am dat un semnal puternic inspectorilor că trebuie să fim foarte vigilenţi cu implicarea exagerată a politicului în viaţa şcolii. Opţiunea pentru descentralizare este fermă: decizia administrativă trebuie dusă cât mai aproape de şcoală. Nimeni nu ştie mai bine decât un director cum trebuie să fie gestionată şcoala", a afirmat ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Petru Funeriu.

Ministrul a mai anunţat că „într-un timp relativ scurt" va prezenta Guvernului varianta Legii Educaţiei Naţionale pentru o primă lectură. După ce Guvernul va aproba proiectul de lege, acesta va fi suspus dezbaterii publice timp de o lună. Ministrul Daniel Petru Funeriu a subliniat că doreşte implicarea tuturor actorilor din domeniul educaţiei la definitivarea noii Legi a Educaţiei şi speră ca aceasta să fie adoptată de Parlamentul României până în luna iunie.

Întâlnirea dintre ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportuluia şi inspectorii şcolari generali a avut loc cu ocazia seminarului tematic „Evaluarea şi certificarea competenţelor elevilor în Învăţământul Profesional şi Tehnic", din cadrul proiectului „Reviziurea metodologiilor, instrumentelor şi procedurilor pentru creşterea calităţii în învăţământul profesional şi tehnic".

Comentarii

09/02/10 17:17
profesor

Oare numai aceste teme au fost discutate? Reducerea cu 3,2 % din posturile deja existente nu s-a analizat? Directorii au fost convocati si pusi sa faca aceasta reducere. Ce fac cu cadrele didactice titulare care raman fara post in urma desfiintarii scolilor din cartierele Bistritei, in urma comasarilor de clase? Ce atitudine au luat inspectorii generali? Au tacut ca KK in iarba?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5