„Tu faci legea de nota 10 (zece)”

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a lansat campania pentru o aplicare cât mai eficientă a prevederilor Legii Educaţiei Naţionale - „Tu faci legea de nota 10 (zece)". Campania vizează diseminarea şi discutarea metodologiilor elaborate de MECTS, împreună cu cadrele didactice din ţară în vederea aplicării prevederilor Legii Educaţiei Naţionale.

Calendarul campaniei implică organizarea de către inspectoratele şcolare judeţene, în perioada 14 martie - 15 aprilie, a unor conferinţe la care vor participa cel puţin 300 de cadre didactice. În cadrul acestora vor fi analizate metodologiile aflate în responsabilitatea fiecărui judeţ în parte. Ulterior, întâlniri similare vor avea loc la nivelul şcolilor şi comunităţilor locale. .„Ministerul doreşte ca informaţia să ajungă corect la un număr cât mai mare de membri ai comunităţii şcolare. Ne adresăm profesorilor, părinţilor, elevilor, mediului privat, tuturor celor implicaţi în viaţa şcolii", a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu. Ca suport pentru derularea campaniei, MECTS a elaborat o broşură intitulată „Tu faci legea de nota 10 (zece)".

În procesul de elaborare a metodologiilor au fost implicate 1.493 de cadre didactice, dintre care 1.013 fac parte din sindicatele din învăţământ. „Cred că aceste cifre vorbesc de la sine despre reprezentativitatea celor care au participat la redactarea acestor documente aflate actualmente în analiza coordonatorilor din minister înainte de a fi făcute publice", a mai declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5