LEONI Bistrița își reduce numărul de angajați cu 10%! Au scăzut comenzile pentru vehicule electrice

Comunicat de presă

În contextul economic generat de scăderea drastică a comenzilor pentru vehicule electrice, LEONI Bistrița este nevoită să ia măsuri pentru consolidarea și stabilizarea sustenabilă a operațiunilor fabricilor din Bistrița.

În urma unei analize detaliate a situației economice și operaționale actuale în zona electromobilității și ca urmare a informării de către managementul companiei a organizației sindicale, s-a decis reducerea numărului de angajați cu până la 10%. Această măsură este necesară pentru a menține competitivitatea și viabilitatea pe termen lung a companiei.

Pentru a asigura un proces de reducere echitabil și transparent, vor fi aplicate criterii de evaluare obiective, care vor ține cont de evaluarea anuală a performanțelor profesionale, vechimea în cadrul companiei, competențele și calificările individuale, precum și necesitățile operaționale ale fiecărui departament. De asemenea, în cadrul acestui proces, categoriile vulnerabile (angajați care sunt părinți unici etc.) vor beneficia de protecție suplimentară.

Aceste criterii sunt adoptate pentru a minimiza impactul social și pentru a asigura un tratament corect și echitabil pentru toți angajații noștri.

De asemenea, înțelegând consecințele pe care o astfel de decizie le poate avea asupra angajaților afectați, LEONI Bistrița va oferi suport în găsirea de noi oportunități de angajare.

Știm că astfel de decizii sunt dificile și apreciem în mod deosebit dedicarea și eforturile fiecăruia dintre colegii noștri, într-o perioadă plină de provocări în industria auto, însă această măsură este absolut necesară pentru a putea continua să construim un mediu de lucru stabil și sustenabil pentru viitor.

Persoană de contact:

Andrei RUSU   E-mail: [email protected]      Tel: 0749.055.184

Head of Communication LEONI România

 

Despre LEONI

LEONI este un furnizor global de fire, fibre optice, cabluri și sisteme de cabluri, precum și de servicii conexe pentru sectorul auto și alte industrii.Grupul de firme are aproximativ 95 000 de angajați în 27 de țări și a realizat în 2023 vânzări consolidate de 5,46 miliarde de euro.

De la începutul anului 2000, LEONI a fost un promotor al excelenței în România. Cu o forță de muncă de aproape 12.000 de angajați, cu o cifră de afaceri in 2023 de peste 728 milioane euro și cu peste 97 de milioane de euro virați către bugetul de stat în 2023, LEONI este unul dintre cei mai importanți angajatori din țară. Din portofoliul LEONI România fac parte cei mai importanți producători auto mondiali, iar aproape 3.000 dintre furnizorii LEONI România sunt locali.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5