ECHILIBRUL NEPUTINŢEI.

De când cu noua democraţie, am tot auzit, prin toate mijloacele de informare în masă, ba că s-au produs anumite dezechilibre între cerere şi ofertă pe anumite segmente de piaţă a unor produse, ba că s-a produs un mare dezechilibru dintre aceiaşi cerere şi aceiaşi ofertă dar pe piaţa forţei de muncă şi ca urmare a avut loc creşterea şomajului,…etc. La această oră putem afirma, fără teama de a greşii, că la noi în ţară, chiar şi în condiţiile crizei mondiale, s-a realizat, totuşi, un mare echilibru şi anume: echilibrul neputinţei. Aceasta înseamnă că puterea nu poate să scoată ţara din marasmul economic în care se află iar opoziţia nu poate să răstoarne această guvernare neputincioasă.

Cum s-a ajuns aici? Foarte simplu. Cu ajutorul aleşilor pe care se vede că nu i-am ales ci, mai de grabă i-am cules, …aşa, … de la…tomberon, cum mai fac unii supuşi, pentru că cei pe care, chipurile, i-am fi ales sunt suspuşi. Când domnul Băsescu a emis teoria despre „lis-taci” nu am prea înţeles cum vine cu aceştia. Acuma îmi dau seama ce reprezintă. Ei sunt parlamentarii puterii trecuţi pe o anumită „listă” şi la vot ei execută comanda: „taci!” aşa cum s-a petrecut cu votul aleşilor de la putere la recenta moţiune de cenzură. Ce băieţi ascultători, ce bine crescuţi! Ei ştiu să spună „prezent şefu” şi apoi tăcere totală! Da, sigur că da, că „tăcerea-i ca… mierea!”. Numai că această tăcere contravine statutului de parlamentar care este o persoană aleasă pentru a duce tratative şi a se ajunge la o înţelegere. Tăcerea nu duce decât la prezenţă şi la faptul că „pentru mine gândeşte şefu”. Adevăraţi roboţi vii.

Nici opoziţia nu s-a lăsat mai prejos. Pe listele cu semnăturile pentru susţinerea moţiunii de cenzură au fost găsiţi parlamentari care au semnat de două ori. Ei au aplicat principiul carmic: o semnătură este valabilă pentru actuala viaţă şi cea de a doua pentru o viaţă viitoare unde vor fi, se înţelege, tot aleşi după aceleaşi reguli ale culegerii. Cei care au fost prinşi cu mâţa în sac, în loc să ceară scuze alegătorilor, au răspuns cu impertinenţă de tip parlamentar.

Ceva mai înainte am asistat la un alt tip de vot ştiut numai de parlamentari şi anume „votul cu degetul”. Parlamentarii puterii nu au ştiut ce votează dar dacă li s-a făcut semn cu degetul, au votat, aşa cum se transmitea odată hotărârea şefului în arena gladiatorilor. Dar lis-tacii noştri când a fost întrebaţi, de către presă, despre conţinutul actelor normative pe care le-au votat, respectiv impozitarea pensiilor şi cota de TVA redusă la produsele alimentare de bază, au fost atât de surprinşi de parcă ar fi auzit vorbindu-li-se despre rachete cosmice şi nu despre propriile legi.

Dar ceva şi mai înainte am asistat la o nouă probă a democraţiei aşa cum numai la noi se poate găsi. De acea dată s-a aplicat principiul de vot: „fost-am doi şi-am votat patru”. În sala de şedinţe a Camerei deputaţilor se zice că ar fi fost vreo 80 de deputaţi dar au votat cam 160. Eu cred că domnii deputaţi s-au gândit la modul cum sunt salarizaţi domniile lor: sunt angajaţi pe două posturi dar iau salariu aferent a patru posturi şi au aplicat acelaşi factor de multiplicare şi la vot. Îmi vine în minte care era, de fapt, conţinutul centralismului democratic pe timpul răposatului; se spunea că „şampania este o băutură bună pe care o beau oamenii muncii prin reprezentanţi”. Şi reprezentanţii noştri beau şampanie şi ce bine se simt în pielea şi cu leafa de „aleşi” ai poporului indiferent dacă supuşii o duc bine sau din ce, în ce, mai rău. Supuşii, cu toate strădaniile, încă, nu au găsit mijloacele necesare de a trece la executarea comenzii dată de amiralul distrugerii: „să trăiţi bine!”. Am înţeles şefu! Şi deocamdată, nimic mai mult.

Ce păcat că nu ştim nici să alegem şi nici să culegem cum trebuie şi de unde trebuie.

De multe ori mă întreb dacă noi mai avem dreptul să sperăm la ceva mai bun deoarece tot mai mult mă conving că „aşteptându-mi binele, mi se gată zilele!”.

Măgeruşan Ioan