Două persoane transportate la spital, în urma unui accident petrecut la Ilva Mare

În urma unui accident petrecut la Ilva Mare, în această dimineață, două victime conștiente, cooperante, politraumatizate vor fi transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare, anunță ISU BN. La fața locului au intervenit pompierii militari.

Astăzi, 9 iulie, polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi au intervenit la un accident rutier, produs pe un drum comunal din Ilva Mare.
 
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 68 de ani, din Ilva Mare, în timp ce conducea un autoturism pe un drum comunal în pantă, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani, din Năsăud.
 
Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
 
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul, a scris IPJ BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5