Daniel Suciu: Gabriel Lazany va avea majoritate în Consiliul Local Bistrița! Fără PNL!

Deputatul Daniel Suciu, liderul PSD Bistrița, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă că primarul Gabriel Lazany va avea majoritate în Consiliul Local Bistrița pentru a-și îndeplini proiectele, dar liberalii nu vor face parte din această formulă de majoritate, dacă acest lucru înseamnă și funcția de viceprimar.

         “Îi rog pe emisarii – pe proxy din Organizația Municipală PNL Bistrița - să nu-și facă nicio iluzie că vor face parte dintr-o majoritate cu Partidul Social Democrat în municipiul Bistrița. Asta vreau să spun foarte clar și tranșant. Ceea ce vă mai pot spune este că primarul Gabriel Lazany va avea majoritatea necesară să-și îndeplinească la punct și la virgulă toate proiectele în consiliul local.  Primarul își face majoritatea și Gabriel lazany și Partidul Social Democrat va avea majoritatea. Nu vă pot spune, vă garantez că vom avea majoritate. Fără PNL.

Vă reamintesc că cei care au fost extrem de vehemenți împreună împotriva unei coabitări cu Partidul Social Democrat, începând de acum 2 ani de zile, continuând cu anul trecut și inclusiv în campania electorală, nu am fost noi, a fost președintele PNL Bistrița-Năsăud, domnul Ioan Turc și colegii domniei sale. Am luat act atunci bucuroși de decizia lor, prin ei înșiși, și noi ne-am făcut strategia prin noi înșine”, a menționat Suciu.

Deputatul Suciu a spus că deocamdată nu pot fi avansate nume de viceprimari sau orice alte funcții, deoarece nu au fost discutate în rândul forurilor PSD Bistrița, dar în prima ședință de consiliu local după depunerea jurământului, primarul Gabriel Lazany “va avea și majoritate și va avea și propunerile de viceprimar”.

 

Comentarii

11/07/24 16:47
Vizitator

Motto:
"Între oameni sînt tot soiul nu atât de varietăţi cât mai ales de variabilităţi. Că unul vine pe lume cârn şi altul prea lung la nas nu supără genul. Ceea ce jigneşte la om şi cu deosebirela omul civilizat e aptitudinea lui de a schimba câte nasuri doreşti şi oricâte obraze, pe care le poartă cu sine în buzunar."
(Tudor Arghezi - Cu ce se mângâie un imbecil ? -în Adevărul, 8 mai 1946)

Românul are o vorbă : "să-ţi cunosti lungul nasului" . Numai că pentru asta îţi trebuie puţină demnitate. Ceea ce nu e cazul la unii PSD-isti precum Daniel Suciu , acest neica- nimeni al politicii care nu are bunul simţ al măsurii. La alegerile locale din 9 iunie candidatul PSD la Primăria Bistrita l-a învins pe primarul PNL la o diferenţă de 8 (opt) voturi . In plus, pentru Consiliul Local (CL) cele două partide au câstigat un număr egal de câte 9 consilieri fiecare.
Si cu toate acestea, măscăriciul PSD-ist se crede pe cai mari, ignorând numărul mare de bistriteni care au votat cu PNL.
Asta e nenorocirea noastră. In loc să continuăm proiectele demarate in folosul comunitătii, de fiecare dată o luăm de la capăt si ne mai mirăm că nu progresăm.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5