Cultură
Prietenii Fundaţiei “Melina Mercouri” în colaborare cu Expoziţia Internaţională Salonic organizează concursul internaţional de pictură “Platena Pământ, casa noastră” destinat copiilor între 6 şi 15... |
|
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud organizează, săptămâna viitoare, 6 martie, de la ora 17.00, la Căminul Cultural din Prundu Bârgăului, un spectacol extraordinar dedicat Mărţişorului.... |
Volumul “Jurnale paralele - Radu Petrescu văzut de un elev al său”, Editura Eikon, Cluj – Napoca, 2008, a fost bine primit de critica de specialitate din ţară, având cronici pozitive într-o serie de... |
Ieri în zori, pe DN 15 din Teaca, a fost depistată în trafic o autoutilitară condusă de SERGIU M., de 20 ani, din municipiul Baia Mare, care transporta un număr de 102 pachete în care poliţiştii au... |
Scriitorul Menuţ Maximinian are sub tipar cea de-a şasea carte, intitulată „Povestea Anei”. Volumul, ce va apărea la Editura Lidana din Suceava surprinde latura umanitară a voluntarilor Fundaţiei de... |
Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud, Secţia Împrumut pentru Adulţi, a găzduit ieri un medalion literar dedicat poetului Al. Philippide. Momentul a fost rezultatul colaborării dintre Biblioteca... |
O cheamă Naomi Iacob şi am întâlnit-o la Biblioteca orăşenească „Veronica Micle” din Năsăud. O fetiţă delicată, fină, îmbrăcată decent, cu ochelari de vedere în spatele cărora luceau nişte ochişori... |
- Cât din viaţa omului este literatura?
|
Forumul asociaţiilor medievale din Bistriţa organizează astăzi, de la ora 16, a treia intâlnire pentru cunoaşterea istoriei locale, în sala de conferinţe a Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud,... |
Nr. 31 al revistei trimestriale de cultură şi credinţă românească, „Familia română”, editată de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare şi Asociaţia Culturală „Familia română”, aduce un pios... |
La un an de la înfiinţare, ELITE ART GALLERY organizează la final de săptămână BURSELE ELITE ART, o expoziţie de pictură şi grafică studenţească. BURSELE ELITE ART sunt un proiect expoziţional... |
Artiştii bistriţeni Viorel Purja din Agrieş, Valentina Suciu Turdean, din Târlişua, şi Tudorica Brumă, din Telciu, stabiliţi pe meleaguri spsniole, au participat, alături de Ansamblul Românaşul, la... |
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr.2 Bistriţa, deschide astăzi, conform tradiţiei, expoziţia de mărţişoare organizată in holul şcolii. Cei 154 copii şi elevi ai instituţiei, indrumaţi de... |
Sărbătoarea Fărşangului a fost sărbătorită la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” în sala festivă de către elevii claselor I-IV de la CNAM- secţia maghiară şi preşcolarii de la Grădiniţele 6, 10 şi... |
Apariţia volumului “Mitingul”, la Editura Grinta din Cluj-Napoca, cu 11 proze semnate de Icu Crăciun ne face, din capul locului, să afirmăm că avem de-a face cu unul dintre cei mai harnici scriitori... |
Astăzi, Serviciul Român de Informaţii, prin Direcţia Judeţeană de Informaţii Bistriţa-Năsăud, organizează, de la ora 10, la sediul Palatului Administrativ Bistriţa-Năsăud, campania “Terorismul… de... |
Interpretul de muzică populară Alexandru Pugna a fost invitat de onoare sâmbătă, la nunta a doi tineri din Apşa de Jos şi de Mijloc din comunitatea românească din Ucraina. Nunta a fost întru totul... |
Numărul pe ianuarie al publicaţiei de cultură „Dacia Literară”, editată de un colectiv coordonat de Lucian Vasiliu, debutează cu editorialul „Unitatea românească: un proces istoric de durată”,... |
Editura „Semne” din Bucureşti ne propune, prin intermediul volumului bilingv româno-francez, „Ritmuri măierene” întâlnirea cu dr. ing. Lazăr Avram de la Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti,... |
Numărul pe februarie al revistei de cultură “Dunărea de Jos”, publicată de Centrul Cultural Dunărea de Jos, al jud. Galaţi, coordonată de Florina Zaharia, prezintă pe lângă medalionul “Mihai Eminescu... |
Pe 27 februarie, o delegaţie impunătoare de artişti de la Casa de Cultură a Sindicatelor se va deplasa la Timişoara, unde va avea loc cea de-a III-a ediţie a Balului Bistriţenilor. După cum ne... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 15:28
Pe urmele lui George Coşbuc Vin, 07:03
Cornel Cotuțiu: „Consistența” unor titluri Cultura
Întrucât apar mereu noi documente care aparțin sau îi sunt atribuite poetului George Coșbuc, dar și...
Comentarii
Un nou pol politic de dreapta - PMP și Forța Dreptei - la alegerile prezidențiale
Iuliu -
Joi, 16:54
Nu-i nici o mirare . PNL nu mai există ca formatiune de dreapta, fiind in barca PSD. Nicolae Ciucă...
Fiadul în sărbătoare! Fii și nepoți ai satului au revenit acasă!
Mititean cel Mare -
Joi, 14:34
Mulțumim pentru sesizări. Mititean învață, chiar dacă-i bătrân!
Fiadul în sărbătoare! Fii și nepoți ai satului au revenit acasă!
cititor -
Joi, 10:57
Domnule președinte năsăudean al LSR, atenței la acorduri: „cu sprijinul primarului Sever Mureșan și...
Întru mulți și fericiți ani, părinte Vasile Beni, preot paroh la Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" Bistrița!
prof.Vasile Găurean -
Joi, 10:53
Mulți și Fericiți Ani, vrednice Părinte!
Cornel Cotuțiu: Memento
La circ - pe bicicletă… -
Joi, 08:38
La circ - pe bicicletă - vedeam cândva un urs
Ce conducea regește — fiind atent la parcurs.
La...
Aniversări
Astăzi, domnul Ioan Mureșan, primarul comunei Nușeni, își aniversează ziua de naștere.
Aniversarea zilei de naștere, părinte Vasile Beni, preot paroh la Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" Bistrița (Coroana) și colaborator al ziarului,...
La popas aniversar, îi adresăm domnului Florin Olteam, primarul ales al comunei Teaca, urări de bine, însoțite de sănătate, putere de muncă,...