Cu poezia la Liga Tinerilor Ortodocşi

Membri ai cercurilor de teatru şi creaţie literară, de la Palatul Copiilor Bistriţa, au „colindat” Liga Tinerilor Ortodocşi, unde, în cadrul Festivalului Naţional al Şanselor Tale, au făcut voluntariat literar, propunând poezia în spaţii diverse.

Părintele Teodor Tomoroga, cel care se îngrijeşte de mai bine de zece ani, voluntar, de ligă, cât şi liceenii/ tinerii ortodocşi, şi-au făcut timp şi pentru poezie. Elevii, plini de emoţie, au făcut ceea ce ştiau mai bine, recitând, chiar pe o scenă improvizată, câteva poezii din 7 poeţi bistriţeni – Veronica Ştir, Virgil Raţiu, Olimpiu Nuşfelean, Maria Olteanu, Victoria Fătu-Nalaţiu, Emil Dreptate, Melania Cuc. Apoi, copiii au provocat şi gazdele să lectureze o poezie – „fulg de nea”, unii fiind foarte încântaţi, alţii mai timoraţi, dar s-au lăsat cu toţii purtaţi de metaforă. Unul dintre tinerii ortodocşi, Claudiu Borş, ne-a surprins în mod plăcut prin faptul că a adus o poezie „de-acasă”, creaţie proprie, şi a citit-o.

Atmosfera caldă şi primitoare i-a îmbiat pe toţi să surâdă, dar şi să se implice în discuţii pe anumite subiecte cum ar fi familia, Dumnezeu, calculator, şcoală sau despre ei înşişi. Copiii şi-au testat un pic şi cunoştinţele de la religie. Întâlnirea s-a încheiat cu o rugăciune, o poză de grup şi o iconiţă oferită de preot tuturor. Poezia ne-a adus semne bune.

Daniela Bocan, clasa a VII-a

Palatul Copiilor Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5