Amenzi de peste 10.000 lei pentru şoferii bistriţeni

Agenţii de poliţie rutieră au aplicat zilele trecute 101 sancţiuni contravenţionale în valoare de 10986 lei, au ridicat un permis de conducere şi au constatat o infracţiune, cu ocazia unei acţiuni ample de control. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, subinspectorul Antonela Gorgan, cu această ocazie a fost identificat în trafic, pe strada M. Kogălniceanu din Bistriţa, Iacob V., din Jelna, în vârstă de 26 ani, în timp ce conducea un autoturism având autorizaţia provizorie de circulaţie expirată din 11 decembrie 2010. Tânărul are acum dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii de la Biroul Rutier.

În parallel, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Livezile, împreună cu lucrătorii de la Drumurile Naţionale, au acţionat pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a traficului rutier, ocazie cu care au aplicat 10 sancţiuni în valoare de 1189 lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5