90 de ani de la punerea pietrei de temelie a Bisericii Sf. Trei Ierarhi din Bistriţa. Dialog cu pr. Liviu Şugar: M-a ajutat o voinţă de fier

Rep.: - Părinte Liviu Şugar, sunteţi unul dintre cei mai longevivi slujitori ai acestei frumoase Catedrale bistriţene. Vă rugăm să ne spuneţi, acum, în ceas aniversar, câteva cuvinte despre istoria ei.

          Pr. Liviu Şugar: Mă bucur că am prilejul să vorbesc despre acest minunat edificiu, pe care ctitorii au vrut să-l numească „Catedrala Ortodoxă judeţeană” (cf. Biserica Ortodoxă din Bistriţa, de Gelu Buta şi Adrian Onofreiu, pag. 126, doc. 42). Însă, să nu cădem în capcana afirmării faptului că Biserica Ortodoxă s-a născut pe aceste meleaguri odată cu ridicarea Catedralei de pe Odobescu. Cunoaştem cu toţii faptul că Bistriţa face parte din grupul de cetăţi locuite în majoritate de saşi: Braşov, Sighişoara, unde erau reguli stricte, iar românii aveau dreptul la locaşuri de cult doar extra muros. Prilejul ridicării capului a venit pentru noi după Marea Unire din 1918 şi a fost susţinută de ierarhul Nicolae Ivan, cel care a fost ctitorul marilor catedrale de la Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Turda, Huedin şi Bistriţa.

          Rep.: - Slujiţi, fără întrerupere, de aproape 35 de ani la această frumoasă biserică. Vă rugăm să ne destăinuiţi câte ceva din experienţa dvs. de viaţă.

          Pr. Liviu Şugar: - M-am născut în satul Jimbor din acest judeţ frumos, în data de 26 februarie 1951, într-o familie cu şase copii. Am trăit anii grei ai stalinismului şi comunismului, dar nimic nu mi-a putut zdruncina credinţa pe care mi-au sădit-o părinţii în suflet. Nu ştiu câţi cunosc condiţiile în care se manifestau biserica şi şcolile teologice din acea vreme, în care cei ce alegeau calea preoţiei se puteau socoti ostracizaţi, marginalizaţi, dar majoritatea eram determinaţi şi convinşi că vom birui. În ciuda condiţiilor umilitoare, în care trebuia să ducem la şcoală alimente de acasă: fasole, nucă, ceapă, cartofi etc., am dus lupta cu greutăţile, mai ales că de la 10 ani am rămas orfan de tată.

          M-a ajutat o voinţă de fier, care mă făcea să lupt pentru a fi în fruntea generaţiei mele. 

          Rep.: - Părinte Liviu, vorbiţi-ne, vă rog, despre drumul dumneavoastră în preoţie.

          Pr. Liviu Şugar:  - Am fost hirotonit în 21 noiembrie 1974 de către Arhiepiscopul căruia îi port o mare recunoştinţă, Teofil Herineanu. Am slujit 7 ani şi jumătate în comuna Buza, jud. Cluj. Acolo am avut frumoase experienţe preoţeşti şi familiare. Am construit o frumoasă casă parohială şi tot acolo ni s-au născut cei doi copii minunaţi – Claudiu şi Andreea.

          Rep.: - De 35 de ani  slujiţi la acest Sf. Altar. Ce ne spuneţi despre realizările din aceşti ani?

          Pr. Liviu Şugar: - Am fost instalat preot la această Biserică înainte de Rusalii, în 1982, de către regretatul Arhiepiscop Justinian, după pensionarea preotului Virgil Guţiu. Aveam vârsta de 31 ani. Era o perioadă de schimb între generaţii şi am pus mult suflet ca generaţia nouă să se impună. Dacă ne gândim că în acea vreme nu era apă în biserică, nu era încălzire, pictura nu era executată decât în cupola principală, ne dăm seama că a fost nevoie de muncă susţinută pe parcursul mai multor ani. Împreună cu colegii de atunci, pr. Ioan Bartoş şi Victor Făgăraş, am susţinut echipa pictorului Mihail Fordea pentru a  finaliza pictarea întregii biserici. Concomitent, s-a făcut instalaţia de încălzire centrală, reabilitarea tencuielilor exterioare, procurarea de candelabre noi.

          În ciuda celor 90 de ani, Biserica Sf. Trei Ierarhi arată ca o tânără Mireasă a lui Hristos. Aceasta şi datorită faptului că este slujită cu dăruire de preoţii Ioan Pintea şi Ştefan Borodi, actualii colegi şi este împodobită în îmbrăcăminte nouă şi plină de mii de credincioşi care-i calcă pragul.

          Există o emulaţie benefică între noii preoţi ai Bisericii în slujirea Cuvântului Divin, ceea ce face ca predicile să fie de un înalt nivel. Aceasta presupune o pregătire permanentă şi serioasă.

          La ridicarea nivelului de slujire participă şi corul bisericii, condus cu măiestrie de arhidiaconul prof. Cornel Pop.

          Rep.: - Acum, că se apropie ziua dumneavoastră de naştere, vă dorim, părinte Liviu, multă sănătate, slujire îndelungată şi cu folos şi „La mulţi ani!”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5