Succes bistriţean la Târgul Internaţional de Carte şi Muzică de la Braşov

Târgul Internaţional de Carte şi Muzică de la Braşov a adus sub acelaşi acoperiş cultural, atât moştenirea valoroasă a trecutului cât şi tendinţele culturale contemporane. Respectând folclorul autentic şi tradiţiile româneşti, duminica Târgului a fost momentul în care muzica populară ne-a amintit de reperele identităţii noastre şi de perenitatea experienţelor şi înţelepciunii înaintaşilor autohtoni. Ediţia a XI-a a adus în faţa publicului prezent în număr mare la Business Park Braşov artişti deosebiţi, amintind aici pe Constantin Istici şi Grupul Colindiţa - Zestrea din Gherla, Ansamblul Teatral Greenleaf din Malaezia care a sosit tocmai din Asia. În acordurile Orchestrei Plaiuri transilvane, condusă de Ucu Iosif au urcat pe scena Târgului Diana Gherman, Florina Trif, Rodica Pop Seling, Lucia Potra, Maria Butilă, Daniel Rosalim, Dănţăuşii din Groşi şi Dumitru Dobrican.
Judeţul Bistriţa-Năsăud a fost reprezentat de Sofia Boca, o artistă aflată la maturitatea expresiei artistice, care deşi este departe de casă, în Italia, nu a uitat de folclorul de pe Valea Ţibleşului, ce îl poartă în suflet. Despre albumul “Tăt aşă zâc oamenii” a vorbit etnologul Menuţ Maximinian, cel care a şi semnat pe coperta acestuia. Artista nu este la debut, acesta fiind la Radio Bucureşti în anul 1988, atunci când comisia a inclus în fonoteca radio primele înregistrări cu aceste cântece frumoase de pe Valea Ţibleşului. Sofia Boca i-a impresionat pe specialiştii prezenţi la târg, dar şi pe spectator, care au aplaudat-o minute în şir, de parcă ar fi rămas mereu în mijlocul lor, încă de la câştigarea premiilor la festivalurile de folclor. “Sofia Boca aduce, prin acest album, sufletul, sensibilitatea, spiritul creativ şi dragostea pentru vatra străbună, fiind un promotor a tot ceea ce înseamnă autentic şi calitate. Ponderea repertoriului este deţinută de cântece şi elemente tradiţionale someşene, întrucât Năsăudul şi Someşul, a cărui apă trece pe aici ca brazda plugarului în pământul dătător de roadă, este matricea în care folclorul tradiţional şi-a păstrat intactă vigoarea şi autenticitatea. Oamenii care îndrăgesc folclorul vor descoperi în aceste cântece un bun spiritual de preţ, pe care sunt sigur că îl vor recepta bucuroşi, cu exuberanţă, pasiune, patimă, dornici de autenticitate, interpretare adecvată, varietate şi culoare. Cântecul aruncă punţi peste cugete, croind poteci pe care gândul se opreşte îndelung, căzut pradă frumosului. Pentru că frumosul respiră în fiecare doină, baladă, joc, cămeşă sau năframă şi, altoit pe autenticitate, se întoarce fremătând de înţelesuri pe care ochiul şi inima le descifrează, bucurându-se. Şi bucuria este mare, atât de mare încât numai robul adevărat al frumosului artistic o realizează pe de-a-ntregul, plecându-se în faţa măreţiei sale. Colaborarea cu Orchestra Profesionistă „Dor Românesc”, condusă de maestrul Ştefan Cigu, este o probă de virtuozitate, deoarece în spatele perfecţiunii devenită firesc se află individualităţi instrumentale unice în ţară. În nopţi cu stele, la fereastra sufletului ascultaţi acest album, îl recomand cu toată dragostea. Sofia Boca reuşeşte să ne poarte pe cărarea inimii, din Căianu Mic, de pe meleaguri năsăudene, spre ţară şi lume” a spus pe scena târgului Menuţ Maximinian.
Virgil Oniţă, preşedintele Asociaţiei Libris Cultural a felicitat-o pe bistriţeancă, declarând că este mândru că a editat o asemenea voce şi un asemenea album. La rândul ei, colega de scenă Anghelina Timiş Lungu, a vorbit pe scena de la Braşov despre frumuseţea vocii şi a repertoriului Sofiei Boca, o artistă serioasă, care este iubită de public. Evenimentul va fi difuzat în perioada următoare pe Televiziunea Română. Tot acum a fost prezent reputatul istoric Lucian Boia cu cel mai recent volum Balcic-micul paradis al României mari (Editura Humanitas) dedicat explorării unu spaţiu efervescent cultural în perioada interbelică. Cititorii au găsit în cadrul evenimentului care aduce bunavestire culturală la Braşov ofertele speciale ale celor peste 60 de expozanţi care au atras atenţia vizitatorilor şi i-au convins să se delecteze cu plăcerea anticipării unor lecturi incitante.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5