S-a luat la “trântă” cu trenul…

Un şofer bistriţean a scăpat uşor după ce maşina la volanul cărei ase afla a fost lovită de tren. Nelu R., în vârstă de 47 ani, din Bistriţa, a fost sancţionat contravenţional, pe lângă amendă având, foarte probabil, de suportat şi contravaloarea reparaţiilor la autoturism şi la automotor, adică vreo 8000 lei.

Potrivit datelor furnizate de IPJ BN, accidentul s-a produs sâmbătă dimineaţa, pe strada Agronomului din cartierul Unirea, la trecerea la nivel cu calea ferată simplă fără bariere. Conducătorul auto din Bistriţa nu a oprit la calea ferată semnalizată, fiind colizionat de automotorul nr. 15121 ce efectuează cursa Bistriţa Bîrgăului-Bistriţa, după care a fost proiectat lateral lângă calea ferată în partea din dreapta a sensului său de deplasare.

Un alt şofer din judeţ a reuşit să-şi bage maşina într-un stâlp de telefonie fixă. Paul B., de 24 ani, din Caila, a băut un pic (0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat) pentru a-şi face curaj să se urca la volan, chiar dacă nu deţinea permis de conducere. Pe strada Soarelui din municipiul Bistriţa, a fost orbit de …lipsa de experienţă, şi într-o curbă spre dreapta, a pierdut controlul volanului, a derapat şi a intrat în stâlp. Din accident a rezultat avarierea autoturismului, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 3000 lei. La acestea se adaugă şi dosarul penal, cercetările fiind continuate de către Biroul Rutier.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5