Școala Profesională “Tiberiu Morariu” Salva, întâlnire ERASMUS+ în Burgas, Bulgaria

Prof. Vasilica Găzdac

În perioada 15-17.09.2022, Școala Profesională “Tiberiu Morariu” Salva a fost implicată într-un eveniment de formare în cadrul Proiectului Multilateral Erasmus +: “nEURO NEST 3.0“ Nr: 2020-1-ES01-KA229-062594_6. Întâlnirea de proiect s-a desfășurat la Detska Gradina Zvanche, Burgas, Bulgaria. La evenimentul de formare pe termen scurt, schimburi de cadre didactice au participat din cadrul instituției noastre, 3 profesori( Găzdac Vasilica, Pop Daniel ,Suciu Mircea)

Alături de reprezentanţii  școlii din Salva, la această întâlnire de proiect au fost prezente grupuri de profesori din școlile partenere astfel: Spania-3 cadre didactice (CEIP Bilingue Juan Palmireno Alcaniz -coordonatorul proiectului), Portugalia, 1 cadru didactic (Escola Basica Integrata de Ribeira Grande), Grecia, 2 cadre didactice (3rd Elementary School of Elefteria-Kordelio, Salonic), Bulgaria, 20 cadre didactice și 500 de preșcolari (Detska Gradina Zvanche, Burgas).

            Având în vedere, obiectivele proiectului, activităţile desfăşurate în cadrul acestei perioadă au avut ca tematici protecția păsărilor și a zonelor umede, vizitarea rezervațiilor naturale Podoba, Nessebar, discuții legate de Via Pontica și migrația păsărilor din Europa Nordică, Centrală și Estică, implementarea activităților STEAM, tematică digitală și învățare prin colaborare. Profesorii au fost implicaţi în workshopuri mixte derulate în cadrul grădiniței gazdă, deschiderea festivă a noului an școlar, spectacole artistice cu tematică păsările, planificarea activităților pentru următoarele luni, planificarea întâlnirilor de proiect pentru cel de-al treilea an, vizite pe teme culturale și istorice în Nessebar și Sozopol. Profesorii participanți au realizat schimburi de experiențe educaționale, au purtat discuții despre noua platformă eTwinning, au discutat despre Mobility Tool si despre raportarea activităților derulate în cei doi ani de proiect.

În cadrul atelierelor de lucru  profesorii coordonatori ai echipelor de proiect participante au discutat în detaliu temele lunare ale proiectului pentru a fi realizate în școlile partenere pe parcursul urmatoarelor luni în cadrul activităților curriculare, datele calendaristice ale viitoarelor mobilități cu schimburi de grupuri de elevi  însoțiți de profesori pe termen scurt din România ,Spania, Bulgaria precum și creșterea vizibilității, diseminarea proiectului pe plan regional, national, international.

Profesorii participanti și-au reactualizat cunoștințele lingvistice, competențele digitale, competențele STEAM vizitând și asistând la activități integrate într-o unitate de învățământ preșcolar  care spre deosebire de sistemul  educational de stat român oferă mai multe facilități, astfel: cheltuielile legate de masa și activitățile prescolarilor sunt suportate integral de municipalitatea orașului Burgas,  limba engleză este activitate inclusă în programul săptămânal integrat al grădiniței sub forma unui program implementat la nivel național, clasa pregătitoare este inclusă în grădiniță și nu a fost transferată sistemului primar de educație ca în România pentru tranziția ușoară a copiilor dinspre mediul grădiniței spre mediul școlii.

S-au pus în discuție derularea de activități de vizibilitate si diseminare ale proiectului ,pagina de Twinspace, grupul de Facebook al proiectului, web-site-ul proiectului . Toate produsele proiectului realizate în acest moment se pot consulta sau descărca ca resurse deschise din pagina de Twinspace pagina de Facebook  proiectului pe care le găsiți aici:

https://twinspace.etwinning.net/124325/home

https://www.facebook.com/nEuro-Nest-30-106237174749370/

Experiența de învățare europeană a fost completată de numeroase activități culturale prin vizite la obiective turistice și culturale ale Nessebarului ( Muzeul, Fortul, Bisericile bizantine incluse in lista UNESCO), obiectivele turistice ale Sozopolului ,fosta Apolonia antică până unde se întindeau granițele regatului lui Burebista, regele trac.

Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus Plus, noul program al Uniunii Europene în domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului.Toate informaţiile pe care le furnizăm reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect, iar Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care este folosit conţinutul acestor informaţii.

 

           

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5