SUB LUPA TIMPULUI

Prof. înv. primar Bodriheic Emilia, Bontaș Gabriela, Borș Silvia, Crăciun Ancuța: Spune da performanței!

„O lume de abundenţă te înconjoară, trebuie doar să te ridici şi să o revendici. Fă viaţa să se petreacă prin tine, în loc să o laşi să ţi se petreacă ţie. Aceasta va fi cea mai mare diferenţă din lume”, spunea Ralph Marston.

În zilele noastre, când informațiile primite ne copleșesc prin volumul și diversitatea lor, riscăm să uităm cu desăvârșire a păstra ce avem mai de  preț, competiția! Oriunde ne-am afla, acasă, în fața televizorului, pe stadion, pe stradă, în magazine, vedem afișe cu diverse competiții.

Să descoperim împreună modalitatea de a spune DA PERFORMANȚEI în educație, conștientizând ce putem realiza dacă suntem implicați și parteneri activi în  atingerea competențelor cheie propuse! Împreună, copii, părinți și profesori, să spunem  NU indiferenței!

Procesul de învățământ în actual pune din ce în ce mai mult accentul pe activități menite să stimuleze participarea în activitate a elevilor astfel încât să fie cât mai dinamici, flexibili și adaptabili  noilor situații de viață, însă de multe ori acestea nu se regăsesc în comportamentul lor fiindcă predomină un stil de viață sedentar, deficitar. Prin promovarea comportamentelor sănătoase, şcolile pot creşte capacitatea de învăţare a tuturor elevilor, condiţia fizică şi capacitatea mintală, pot reduce şi ameliora comportamentele de risc. Noi am implementat un proiect prin care ne-am propus militarea pentru excelență în matematică.

          Proiectul propus de noi a fost în strânsă concordanţă cu planul managerial al Centrului de Excelență care vizează îmbunătăţirea calităţii procesului educativ prin oferirea unor oportunităţi de participare în cadrul unor activităţi extraşcolare care să-i motiveze în vederea obţinerii unor performanţe şcolare.

         Proiectul, coordonat de doamnele profesoare Bodriheic Emilia, Bontaș Gabriela, Borș Silvia, Doroș Ioana, Rus Mirela, Crăciun Ancuța, Ilieșiu Floarea, Pop Cristian și Țirău Liana  a urmărit să antreneze un număr cât mai mare de elevi în activități care cuprind teme referitoare la inteligența matematică și să contribuie astfel la îmbunătățirea calității procesului instructiv-educativ.

           În cadrul proiectului au participat un număr de 40 de elevi. Proiectul s-a derulat în perioada februarie – iulie 2022. Pe parcursul lui s-au derulat 5 activități. Activitatea principală a fost simpozionul pentru elevi – jocuri și aplicații matematice ,, Aleg să fiu genial!”

           Prima activitate, intitulată ,,A FII COOL, ÎNSEAMNĂ A FI  IMPLICAT”, s-a desfășurat în luna  februarie  2022, la Centrul de Excelență Sângeorz –Băi, Școala Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi” Sângeorz-Băi și în școlile partenere. La această activitate au participat elevi, cadre didactice, reprezentanții comitetului de părinți la nivel de centre. S-au distribuit materiale (broșuri, CD-uri, pliante) cu privire la responsabilitatea de a alege competiții școlare și extrașcolare.

          Activitatea a doua, denumită ,,Copilărie EXCELENTĂ”, s-a desfășurat în luna  martie 2022, în Centrul de Excelență Bistrița - Năsăud, Sângeorz-Băi, Beclean. Această activitate s-a axat pe sănătatea emoțională și s-a urmărit ca elevii să preia modelul părinților sau al altor adulți, să îşi gestioneze propriile idei, să asimileze metode de rezolvare eficiente, să dezvolte şi să adopte un comportament echilibrat și competitiv în relație cu ceilalți.

         A treia activitatea, sub sigla, ,, Spune DA PERFORMANȚEI, spune NU indiferenței!” , s-a desfășurat în luna  aprilie 2022, în cadrul școlilor partenere.

         Ultima activitate, fiind activitatea principală, Simpozion pentru elevi – jocuri și aplicații matematice ,, Aleg să fiu genial!” s-a desfășurat în lunile mai – iunie 2022, la Școala Gimnazială ,,A. P. Alexi” Sângeorz – Băi. Scopul acestei activități a fost acela de a recompensa elevii implicați în cadrul Centrelor de Excelență cu diplome și premii sponsorizate de primăriile localităților Sângeorz-Băi, Maieru, Rodna și Șanț.

        Charles Swindoll spunea: „Dacă vrei să obţii excelenţa în lucruri măreţe, atunci începe să îţi dezvolţi excelenţa în micile lucruri”.

 

Prof. înv. primar, Bodriheic Emilia, Bontaș Gabriela, Borș Silvia, Crăciun Ancuța, lectori CJEx BN

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5