Opinii

Nu mă număr printre fanii handbalului, deşi atunci când le prind la televizor, urmăresc meciurile echipelor naţionale. Prin primii ani de liceu chiar am practicat acest joc şi-i cunosc binişor...
Nu ştim nici cum şi nici de ce a fost îmbrobodit Consiliul Local Sângeorz-Băi, atunci când a cedat Serviciul de apă-canal acestei societăţi, dar nu asta e problema de fapt, ci aceea că în loc să se...
Trăiam destul de liniştiţi până acum. Criza asta a picat de undeva, din cer. Nu ne-am aşteptat, nu ne-am gândit la ea. Din cei avizaţi, nu ştim cine ar fi putut prevede acest lucru. Deci, dacă este...
Vrem să dăm câteva lămuriri asupra titlului prezentului studiu. Din simpla citire a acestuia, unii ar putea crede că încercăm înfiinţarea unei noi religii, pe care să o împărtăşească toată lumea.
Nu au fost prea multe amazoane în sistemul Gostat din judeţul Bistriţa-Năsăud, dar câte au fost au meritat şi merită şi în prezent admiraţia. Au făcut faţă cu succes muncii de zi de zi, fie ca şefe...
Săptămâna trecută spuneam că vom vorbi despre romanul care a generat scrierea cărţii Dragostea nu moare şi anume Maitreyi. Mircea Eliade a scris, în anul 1933, la întoarcerea din India, cartea...
Şi fluturii sunt liberi. În film. În piese de teatru. Chiar şi în viaţă. Efect bumerang. Dar omul cât de tare îşi doreşte să fie liber ? Cât de tare ar putea fi el liber? Câtă libertate i-ar trebui...
Aştept primăvara de şapte luni şi s-a spus că va veni într-o marţi , va trece peste două zile într-o joi şi se aude că vara veni sâmbătă . Vom avea o primăvară trei zile şi mie timpul...
Revoluţia din decembrie ’89, sau ce-o fi fost atunci, a demarat, printre altele, şi lupta pentru proprietate, cea imobiliară transformându-se într-o adevărată revoluţie: terenuri agricole, silvice,...
N-am crezut niciodată că voi ajunge să scriu despre buget. Am fost convinsă întotdeauna că un asemenea subiect îl pot aborda, credibil, doar economiştii. Mărturisesc însă că în bugetul acestui an m-...
Ah! Nu, nu vă speriaţi, nu este vorba despre noi!
Vivat, să trăiască! Avem buget. Să se şi împlinească! Pentru că de fapt aceasta este problema. Mai cu seamă în ceea ce priveşte veniturile lui. Deoarece, iată, aşa după cum a ţinut să ne anunţe...
Dragul nostru multi-secular BistritzBurg a amfitrionat miercuri seara, 18.02.2009, o reprezentaţie a teatrului Naţional din Cluj, Take, Ianke şi Cadîr, o adevărată antologie a teatrului clasic...
Înaintăm cu foarte mare greutate spre inima ascunsă a Atenei. Nu numai numărul mare de autovehicule, dar mai ales îngustimea străzilor sunt cauza principală a fluctuaţiei, cu viteză de melc. Să fim...
De pe vulcanul Sfânta Elenă am zărit brusc, în mediul cultural-educativ, în lumea cărţii şi ştiinţei, unde spiritul românesc, spiritul ardelenesc este risipit în mai multe limbi, în multe forme şi...
„La Viena am fost de vreo şapte ori , dar Bucureştii nu i-am văzut decât o dată .” (V. Telcean)
Putem explica raul prin libertatea personala, insa avem doar un aspect al lui, celalalt aspect priveste puterea raului instalat in existenta. Raul este un act al libertatii lipsit de continut, insa...
Părerea mea poate fi exagerată sau pesimistă, dar pentru mine, Marian Cozma, handbalistul omorât bestial în Ungaria se proiectează ca un simbol al suprimării valorilor naţionale.
Cu certitudine, integrarea României în Uniunea Europeană întâmpină multe, multe dificultăţi, începând cu administraţiile statului, legi, morală şi continuând cu emigraţia compatrioţilor în Vest,...
Există cărţi din care vedem clar magia dragostei, dar vraja aceasta este înrădăcinată în străfundurile omului şi din ea înfloreşte adevărata unire a două fiinţe. Uneori aceste legături sunt doar în...

Pagini

Subscribe to Opinii
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5