Maria MATEAN - Premiul „Răsunetul Cultural” la Festivalul Naţional de Poezie „George Coşbuc”

 

Maria MATEAN, născută în 2002, la Bistrița, e studentă în anul I la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, Târgu Mureș. A participat la festivaluri naționale de muzică folk, precum Bistrița Folk, Mediaș – Cetate Seculară, Colibița Folk Fest, „Ziua de Mâine” – Alba Iulia, Festivalul Castanilor – Ploiești, „Floare de Colț” – Sighetu Marmației, la fiecare dintre ele obținând premii. Dintre performanțele literare, amintim Premiul I, pentru poezie, la Concursul Național „Amândoi în aburul pâinii” – Tg. Mureș, 2020, 2021, Premiul „Teohar Mihadaș”, secțiunea poezie, la Concursl Internațional „Vox Napocensis” – Cluj-Napoca, 2020. La Festivalul Național de Poezie George Coșbuc, Bistrița, a fost laureată cu Premiul Răsunetul Cultural. A susținut, în Cenaclul George Coșbuc, Bistrița, mai multe recitaluri muzicale, la chitară și vocal, pe linii melodice și versuri proprii. A publicat poezie în revistele Cronograf, Mișcarea literară și în antologia Plantația de cuvinte, Ed. Ecou Transilvan, 2020.

 

 

Suspentat

 

Pe lângă Grădinile suspendate ale Semiramidei,

Amytis își udă florile cu lacrimi.

Iar Herodot încă îi mai rostește povestea

Ce s-a aprins în peșterile dacice.

Vase de sânge verde

Ce se scurg în părul lui Amytis,

Pietrele ce se despart de clădire

Și o strivesc în graba lor spre libertate.

Un ghem de lână colorat

Ce se desface pe la toate colțurile

Și-mi depăna amintirile.

Sângerează pământul prin maci,

Pentru mine și adevăr.

Parbriz încălzit între mine și gânduri,

Lumina cu scame între balansoare

Și rugina firelor de iarbă

Rostesc descântecul din părul lui Amytis...

 

 

Sofisme

 

Nu mai transcrie pe nisipurile calde ale Libanului,

Rocile lui s-au spart de la atâta informație.

Transformarea lor în sticlă necesită mai multă căldură,

Răbdătoare așteaptă explozia soarelui

Pentru a deveni translucide și indiferente.

Chestionare despre colectarea nisipului

În funcție de formă sau de culoare,

Ai început?

Parul tău, baladă de mălai,

În clipe ce se mai scurg pe cer,

Privirea ta se agață de povești.

Deșertul a rămas deșert

Într-o sală sterile.

 

 

Metamorfoza

 

Geamuri ce se oglindesc în faianță,

Bucureștiul mâncat de gunoaie,

Absorbție de energie stradală,

Feedback întors la sursă.

Scaune rezervate pe care nu stă nimeni,

Lângă, o bătrână care privește lung

Își mângâie genunchii, respira adânc,

Cu gândul la vremurile vechi,

În care își pierdea umbrela prin stațiile trenului.

Ateneul Român înghițit de pungi transparente,

Transpiră,

Tace,

Oameni pustiiți ce încarcă peisajul citadin

Aleargă printre străzi, printre mașinile nevrotice.

Ah... parcul, a îmbătrânit și el.

 

 

Ești septembrie târziu

 

Ești septembrie târziu

Aruncat de Saturn într-o călimară stelară,

Un cer de necuprinsuri împletit te vrăjește într-o lună plină.

Înghețata cu aromă de căpșuni te întinde în parcul de afară,

te lipește,

cu șireturi de amintiri,

Apoi, ca un liber legat de natură,

Metamorfozezi într-un nebun

care-și întoarce pancake-urile...

Dor cu dor se așterne pe hainele pomilor de afară

Te așteaptă pas în pas de umbre să unești întregul.

Și cerul e ciob, și totul e beznă creatoare,

Perdeaua pătată pătrunde în leacuri

Și conservă creatinina..

Indici măriți, amintiri pierdute,

Un om în fața Creației, nimic...

Ai schimbat și tu decorul din plastic,

Iar resuscitarea este inutilă.

Tratament naturist cu carme efemere,

Inițiale împrăștiate pe o fișă de internare...

Ai dreptate, m-a luat grija cearceafurilor albe,

Îți amintești?

Ai uitat din nou de dansul perechilor de papuci.

 

 

Perioada interbelică între neuroni

 

Titlul veneric al listei de cumpărături

Și jocul de șah neterminat al unui bătrân

Mai demult avea breton și acces la valiza din bucătărie

Acum a pierdut cheia și așteaptă fantome la ferestre,

Perioada interbelică între neuroni,

Se cedează substanțe, se strigă între ele hormoni,

Încep să creadă în minciunile lor,

Manipulare sau Alzheimer...

E noapte între gânduri, seara se lasă între soare și lună.

Două mâțe, câmp și fum din lemne uscate

Luna oarbă zbiară.

Căldura agață între lemnele gardului.

Farduri de ceruri și versuri șterse din caiete,

Păduri de frunze căzute din stele lucesc

Printre fire de păr, prin ochii tăi negri, prin ceața din sat.

Claviculă lăsată în dealuri ce sărută degetele petalelor,

Nu se vede calciul din oase nici în orizont,

Majuscule ce taie din vitamine și substanțe

ce se multiplică la nesfârșit în pupilele unui motan.

 

 

Rubik

 

Cub rubik între pașii mării,

Pescăruși ce respiră singurătate.

Cu urlete de dragoste nesusținută

Bocete de duh și de canapele rupte

Se sfărâma în nisipul sticlos.

Nasturii de tăcere se cos pe o perdea de vânt. 

E tulbure timpul acum.

 

 

Neuniform

 

Am uitat să îți scriu,

Printre toate zgomotele care încearcă să te fure,

Prezentatoarea de la TV care zâmbește forțat

și cerul aprins, înainte de venirea multitudinii de beculețe stelare

care încearcă să înlocuiască singura stea

în fața căreia cerul zâmbește.

Poate că sinteza industrială

care se mai produce în universul meu lăuntric

încearcă să acopere firescul specific adolescentin.

Poate vor să te fure și să te trimită

cum trimite luna soarele, într-o vacanță,

Poate doar mi-am amintit de vocea ta

care îmi amintea să pun diacritice

sau am încercat să pun punct, dar…

mi-a alunecat stiloul pe foaie și virgula strâmbă a introdus o altă parte a frazei. 

Poate îmi plăcea mai mult în clișeele

care veneau natural decât în mecanism.

38 de molecule de ATP, toate dezorientate,

se mișcă neuniform și îmi accentuează neliniștea.

Poate doar mișcarea e răspunsul, în tăcere pare că nu se schimbă nimic.