Boc, o caricatură de Prim Ministru

Rar mi s-a întâmplat să văd un om mai neputincios decât Boc. Primul ministru trebuie să fie, în situaţii de criză, omul cu mintea limpede, cu judecata profundă şi penetrantă. Sistemul politic şi societatea, în ansamblu, au generat astfel de lideri caricaturali. Am urmărit comportamentul lui Boc de când natura s-a dezlănţuit, parcă cu gândul să dea o lecţie de aşezare corectă în grila de salarizare a diferitelor profesii. Acest om, care trebuie să pună în funcţiune, in astfel de cazuri, instituţii, mecanisme funcţionale si resurse financiare, nici nu ştie de existenţa lor. La început a neglijat fenomenul, crezând că se rezolvă de la sine, apoi a intrat în panică. El este dovada vie că sistemul electoral, pe liste sau uninominal, poate aduce neputincioşi la conducere atunci când se votează pe găleţi, făină,zahar, sau pe argumentul că “i-a zis-o bine, domnule“. Când Boc a văzut că trebuie să pună în mişcare un sistem pe care nu îl cunoaşte, a fugit pe dig. El trebuia să conducă un comandament integrat pentru situaţii de urgenţă, interministerial, să ia decizii pe baza informaţiilor venite de la comandamentele judeţene pentru situaţii de urgenţă, să pună în mişcare forţe şi mijloace pentru a stăpâni situaţia. În termeni juridici, fapta lui Boc se încadrează la părăsirea comenzii. Boc nu este pompier, să stea pe diguri, ci este comandantul unui lanţ de comandă organizat pe trei niveluri: naţional, judetean şi local. Boc s-a alăturat soldaţilor dintr-o eroare managerială, nepricepându-se să îşi asume rolul de comandant. Boc, prin atitudinea lui, a neutralizat ”Sistemul de Management pentru Situaţii de Urgenţă”, instituit prin H.G. nr. 21 din 15.04.2004. Despre acest sistem de management trebuia să discute Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi nu despre pericolul pe care îl reprezintă ziariştii pentru ţară ! De ce nu o fi analizat Consiliul Suprem de Apărare al Ţării faptul că infrastructura teritorială este o vulnerabilitate faţă de siguranţa cetăţeanului şi a comunităţilor ? Unde sunt, domnule Boc, cei din economia privată ? De ce nu-i chemi să scoată ţara din apă ? Unde sunt, domnule Boc, cei care ştiau să dea funcţionalitate sistemului de management pentru situaţii de urgenţă ? Iti spun eu, i-ai dat afară din sistem pentru că erau pensionari militari. Uite ce economie ai făcut la buget, aruncând în haos un sistem de conducere strategică ! Ai trimis la moarte atâţia oameni, cu zile şi ai aruncat pe apă agonisiala lor de de o viaţă! Nu spun că menţinerea lor ar fi eliminat pericolul, dar cu siguranţă, ar fi acţionat mai articulat, mai repede şi consecinţele n-ar fi fost aşa grave. Politicieni pribegi, aduşi de vânt la decizia naţională, acesta este tabloul ce zugrăveşte capacitatea voastră de a conduce ţara. Aţi uitat că deasupra certurilor şi averilor voastre, agonisite în grabă, este ŢARA, care nu mai are decât foarte puţini piloni de susţinere pe care vă daţi concursul în a-i şubrezi ! ARMATA, JANDARMII, POMPIERII - au intrat fără şovăire în luptă, slab echipaţi, cu soldele diminuate, lipindu-şi sufletul de sufletul celor năpăstuiţi. Lacrimile lor s-au unit şi s-au topit în marile valuri, înnobilându-le. Voi, politicieni nenorociţi, v-aţi străduit să învrăjbiţi poporul împotriva armatei, repetând mereu că este plătită din banii celor mulţi şi nu-i merită. Voi aţi rămas pe diguri, dispreţuiţi, iar aceşti militari, printr-un comportament eroic, s-au aruncat în faţa morţii, salvându-şi semenii. Poate această lecţie oferită naţiunii o va trezi. Acuma s-a văzut cine are statut constituţional şi cine are interese constituţionale. Domnule Boc, o lectură a Imnului ,,Deşteaptă-te române’ nu v-ar strica in aceste momente:

“De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama vă cere ca să trecem

Prin sabie şi foc !“

Militarii au dovedit că nu întâmplător naţiunea le acordă (încă) o mare credibilitate Cetăţeni în uniformă, nu uitaţi că douazeci de secole se uită la faptele voastre în aceste momente grele !

DUMNEZEU FIE CU VOI !

Colonel (r) IOAN GAFTONE

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5