Ziua Unirii – 155 de ani de la marele act istoric

În 24 Ianuarie, care este şi Ziua Unirii, bistriţenii au sărbătorit acest eveniment istoric, când se împlinesc 155 ani de la realizarea şi formarea statului „România”, printr-un ceremonial militar şi religios specific, dedicate acestei manifestări de suflet şi inimă a poporului român.
Astfel, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria municipiului Bistriţa şi Garnizoana Bistriţa au organizat la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasat în Piaţa Unirii din Bistriţa, o manifestare dedicată Zilei Unirii, de o sensibilitate aparte şi de un profund caracter patriotic, la care au participat oficialităţile judeţului, municipiului, conducători de unităţi din subordinea M.A.I., M.Ap.N., şefii instituţiilor descentralizate, un numeros public, elevi, părinţi, cadre didactice.
Ceremonialul militar şi religios a debutat prin acordarea onorului militar personalităţile judeţului şi municipale, urmat de salutul Drapelului de Luptă a Gărzii de Onoare de la Brigada 81 Mecanizată Bistriţa.
A urmat intonarea Imnului Naţional al României şi oficierea serviciului religios de către un sobor de preoţi, în frunte cu PC preot protopop Alexandru Vidican, care s-au rugat pentru eroi, România şi Bistriţa.
Au fost rostite alocuţiuni destinate evenimentului şi însemnătatea acestuia de către ec. Ioan Ţintean – prefectul judeţului, care a subliniat faptul că este nevoie de mare unitate între români, la ora actuală, aşa cum a fost şi în 1859, propunând şi un moment de reculegere în memoria celor dispăruţi în recenta catastrofă aviatică, iar dir. Arhivele Statului – Ioan Mureşan a rememorat momentul Micii Uniri.
Gen.de brigadă dr.Dan Florin Grecu a preluat comanda şi s-a ţinut momentul de reculegere.
Au urmat depuneri de coroane de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din partea conducerii judeţului, conducerii locale, M.Ap.N. şi MAI, veteranii de război, partidele politice etc.
Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” a oferit un scurt spectacol de cântece patriotice, manifestarea încheindu-se cu defilarea Gărzii de Onoare a Brigăzii 81 Mecanizată, interpretarea „Hora Unirii” de către Muzica Militară şi salutul acesteia în aplauzele asistenţei.

Comentarii

24/01/14 14:56
Vizitator

Ca la noi la nimeni. De cativa ani, la Bistrita ziua de 24 Ianuarie se sarbatoreste intr-un spatiu ingust situat in usa bisericii de la Coroana.
Si asta dupa ce un primar incult a mutat bustul lui Cuza de la IJP in Piata Unirii din Bistrita, fara sa stie ca numele pietei se revendica de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918 si nu are nimic comun cu Unirea Principatelor. Ba mai mult bustul lui Cuza dezvelit in 2004 la IJP, avea intre altele si rolul de a pune in valoare sediul politiei, o cladire fara personalitate, care seamana cu un bloc de garsoniere construit in stil comunist. Asadar, prin mutarea bustului lui Cuza in Piata Unirii din Bistrita a fost falsificat adevarul istoric legat de numele pietei. Nici macar in Piata Unirii de la Focsani, care chiar daca are legatura directa cu locul Unirii Principatelor, nu exista o statuie a lui Cuza ci un Monument al Unirii, pentru ca asa cum avea sa declare Mihail Kogalniceanu in 1862, :”Unirea natiunea a facut-o” . Asa ca duceti inapoi bustul lui Cuza la IJP, pentru ca acolo-i este locul, stiut fiind ca domnul unirii celei mici a pus bazele politiei moderne in tarile romane.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5