Ziua Naţională pentru Adopţie: A naşte un copil este un act natural, a adopta este un act divin

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistrița-Năsăud

“A naşte un copil este un act natural, a adopta este un act divin.” (replică dintr-un film celebru)

În sistemul de protecţie a copilului există mulţi copii în grija asistenţilor maternali sau în centre de plasament, însă nu toți sunt adoptabili. Copiii adoptabili sunt acei copii pentru care instanţa de judecată a deschis procedura adopţiei, în urma demersurilor specialiştilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de a reintegra copilul în familia biologică sau extinsă, demersuri care au eşuat şi pe baza consimţământului la adopţie exprimat de părinţii biologici în instanţă.

Adopția unui copil nu schimbă lumea, în ansamblul ei, însă cu siguranță schimbă destinul copilului adoptat!

Darul parentalității este unul sublim și acesta reprezintă mult mai mult decât a da naștere.  Să fii alături de un copil pe drumul vieții, să-i îndrumi pașii, să-i oferi dragoste, atenție, înțelegere, susținere, incurajare - înseamnă de fapt fericire pură, fericirea de a fi cu adevărat părinte. Adoptând, veți primi cu siguranță mult mai mult decât veți putea oferi vreodată!

Dacă aţi decis că adopţia este potrivită pentru dumneavoastră, primul demers pe care trebuie să îl realizați este să vă adresaţi reprezentanților compartimentului specializat în adopţie de la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţul sau sectorul în care aveţi domiciliul.

2 Iunie este declarată Ziua Națională pentru Adopție. În această zi, în România, sunt sărbătoriți copiii care au crescut în inima părinților lor precum și persoanele minunate, capabile să-i iubească fără limite. E ziua în care este celebrată adopția, ca  modalitate firească de împlinire a familiei.

La mulți ani pentru toți copiii adoptați, copiii care așteaptă să fie adoptați și pentru părinții adoptivi (actuali și viitori)! 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5