Zilele Naşterii Domnului

An de an, sărbătorile de iarnă aduc în casele creştinilor mesajul de pace, de bună învoire, de iubire şi iertare. Mesajul acesta ceresc a fost adus oamenilor de îngerii lui Dumnezeu care au colindat Bethleemul în noaptea sfântă, când Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Fecioarei Maria, a luat firea noastră umană afară de păcat, cu scopul de a-l aduce pe om iarăşi la frumuseţea cea dintâi, dinainte de căderea în păcat.

Crăciunul ne aduce mereu aminte de smerenia lui Dumnezeu. S-a smerit Dumnezeu născându-Se în ieslea dobitoacelor, în tovărăşia mioarelor şi a păstorilor. S-a smerit Dumnezeu născându-Se într-un orăşel mic şi neînsemnat, dar despre care proorocul Miheea spunea: „Şi tu, Bethleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Împăciuitorul…”.

S-a smerit Dumnezeu înconjurându-se de ucenici simpli, fără prea multă ştiinţă de carte şi fără obârşii preaînalte.

S-a smerit stând la masă cu vameşii şi cu păcătoşii. „N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă”.

S-a smerit răbdând ocară şi răstignire pe cruce, tocmai pentru a ridica păcatele lumii şi a le şterge prin jertfa Sa mântuitoare.

S-a smerit Dumnezeu ca prin naşterea Sa să aducă împăcarea noastră cu Dumnezeu şi acest lucru îl exprimă foarte concis Catavasiile Naşterii Domnului: „Hristos se naşte, măriţi-L, Hristos din ceruri întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă…”.

Într-adevăr, venirea pe lume a Fiului lui Dumnezeu, este un prilej de înălţare a omului. Primul care s-a înălţat cu duhul la cer şi care este serbat în cea de-a treia zi de Crăciun este Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, un bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt. El a avut curajul să înfrunte pe sinedrişti şi să le arate, cu temeiuri biblice de netăgăduit, că în Hristos s-au împlinit profeţiile Vechiului Testament. A avut curajul să spună adevărul, chiar dacă şi-a dat viaţa pentru Adevăr. De aceea, zice părintele Nicolae Steinhardt, că în semn de preţuire pentru primul Său mucenic, Mântuitorul S-a ridicat în picioare de pe scaunul slavei Sale, tocmai pentru a-l întări în suferinţele sale pe primul său martir. De altfel, prin uciderea cu pietre a Sfântului Ştefan, „moare primul creştin şi se naşte primul martir”. Merită reţinute cuvintele Sfântului Asterie al Amasiei cu referire la sărbătoarea primului mucenic: „Sfinte Petre, eşti cel mai în vârstă dintre apostoli şi ai propovăduit cel dintâi pe Hristos. Pe când tu propovăduiai din cetate în cetate, Ştefan de-abia a intrat în arenă. Şi, totuşi, a reuşit să răpească cununa luptelor. Pe când tu încă erai pe pământ, Ştefan – şi acesta este lucru mare – a fost chemat de Însuşi Tatăl şi Fiul printr-o vedenie minunată”.

Prima zi de Crăciun marchează intrarea în istoria omenească a Fiului lui Dumnezeu, o intrare liniştită, smerită şi mult aşteptată de omenire. La fel, cea de-a doua zi ne aduce aminte de cea care L-a născut în lume pe Fiul lui Dumnezeu, de Fecioara Maria, despre care Moise spunea în Facere 3,15 că „va zdrobi capul şarpelui”. Fără acele cuvinte ale Fecioarei Maria „Fie Mie după cuvântul Domnului”, Fiul lui Dumnezeu nu putea deveni Fiul Fecioarei. Şi, în sfârşit, cea de-a treia zi de Crăciun ne aduce aminte tot de o naştere minunată pentru credinţa noastră „naşterea primului martir” care va deveni modelul de tărie în credinţă pentru toţi martirii din istoria creştinismului.

De aceea, an de an, de Crăciun, retrăim clipele minunate ale naşterii Domnului, refacem aievea atmosfera divino-umană de la Bethleem prin colindele şi tradiţiile noastre străbune, prin apropierea de casa pământească a lui Dumnezeu – Biserica, prin bunătatea şi generozitatea noastră pentru că este necesar ca Hristos să se nască în fiecare an şi în sufletele noastre.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5