“Zilele Becleanului 2016”, (de) la înălţime

Văzută şi de la înălţimea unei drone care a filmat ediţia din acest an a “Zilelor oraşului Beclean”, aniversarea celor 781 de ani de atestare istorică a acestor meleaguri s-a dovedit spectaculoasă şi de aproape, încă din prima seară de concerte susţinute sâmbătă pe scena din Piaţa Mare. Dacă orgoliile şi-au declarat încă de vineri luptă dreaptă şi fair-play pe teren, într-o nouă confruntare fotbalistică locală, iar copiii s-au întrecut apoi în desene pe asfalt şi patinaj pe role, mii de oameni au petrecut în centru până după miezul nopţii, pe ritmuri populare interpretate cu suflet de Cristina Retegan, Văru’ Săndel şi Cristian Pomohaci, în acordurile localnicilor Gelu Ambruş şi “Smiley” de Beclean (Ionuţ), sau în compania consacraţilor Raluka, AMI şi Alex Velea. Nu doar scena, ci şi mesele au fost îmbelşugate, căci bucate au fost destule, pentru toate gusturile, la loc de cinste fiind standul maramureşenilor veniţi în port popular ca să vândă bunătăţi tradiţionale româneşti: sarmale, mămăligă cu brânză şi jumări, mici, cârnaţi, tocăniţe, plăcintă create cu brânză sărată şi groscior.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5