Jandarmii montani avertizează

Zăpadă de 30 de cm în Munţii Rodnei

Jandarmii montani din Rodna informează ca în ultima perioadă a nins abundent în zonă ca urmare stratul de zăpadă atinge 30 de cm.

În ultima perioadă nu s-au produs probleme deosebite dar pentru a preîntâmpina orice eveniment de natuiră a pune în pericol viaţa şi integritatea turiştilor care iubesc muntele, jandarmii montani recomandă acestora să nu se aventureze în Pasul Rotunda, deoarece în această perioadă a anului accesul în zonă nu este recomandat. În zonă ninge, vântul viscolind cu putere zapada, fapt care poate provoca neplăceri tuturor celor care intenţionează să treacă pe acolo.

În schimb drumul înspre Valea Blaznei este accesibil până la complexul turistic din zonă.

Informaţii de back-ground

Conform avertizărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vremea se va înrăutăţi treptat şi având în vedere faptul că vor cădea ninsori în majoritatea zonelor montane, Jandarmeria montană din Rodna şi Piatra Fântânele vă sfătuieşte să respectaţi următoarele reguli, pentru prevenirea accidentelor în zonele montane în perioada următoare:

1. Înainte de a pleca în excursie, informaţi-vă asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, starea vremii, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu;

2. Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim ajutor;

3. Nu riscaţi să plecaţi singuri la drum;

4. Alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;

5. Nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele.

6. Folosiţi numai traseele marcate. Urmăriţi marcajele de pe traseu;

7. În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană;

8. Apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani. Respectaţi indicaţiile acestora;

9. Nu consumaţi băuturi alcoolice înainte sau în timpul practicării sporturilor montane sau a drumeţiilor;

În cazul unui accident, anunţaţi Jandarmeria Montană prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând următoarele:

- datele de identificare ale persoanei care anunţă;

- ce s-a întâmplat;

- câte persoane au nevoie de ajutor;

- unde sunt persoanele aflate în dificultate;

- când s-a produs accidentul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5