Week-end bogat în sancţiuni

La acest sfârşit de săptămână au fost sancţionate cu câte 500 de lei: Maria L. de 30 de ani din Teaca, Sabina B. de 22 de ani din Tărpiu şi Iuliana M. de 24 de ani din Maieru, pentru atragerea de persoane în vederea întreţinerii de raporturi sexuale cu scopul obţinerii de foloase materiale.

Numai pentru consum de băuturi alcoolice în spaţiul public neamenajat au fost sancţionaţi la acest sfârşit de săptămână, Vasile I. de 22 ani, Nicolae R. de 16 ani, Sergiu A. de 18 ani din Bistriţa, Cristopher A. de 16 din Sîngeorz-Băi, Mihai M. de 17 ani din Cluj-Napoca. Este de remarcat faptul că aproape mare parte din cei surprinşi de către jandarmi consumând alcool în spaţiul public neamenajat, sunt minori. Si jandarmii din cadrul Postului Staţiune Balneară Sîngeorz-Băi au aplicat două avertismente scrise pentru acelaşi tip de abatere lui Călin G. de 20 ani şi lui Ioan H. de 21 din ani, ambii din localitate.

Jandarmii au acţionat şi pentru prevenirea încălcării prevederilor legii nr.12/1990 privind protejarea populatiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Astfel, Najdan G. de 22 ani din localitatea Periş (Mureş), a fost sancţionat cu 500 lei pentru neafişare de preţuri la marfa expusă spre vânzare, iar Sanuca U. de 46 ani şi Alexandru G. de 47 ani, ambii din Bistriţa, au primit câte un avertisment scris pentru aceeaşi abatare. Insă Daniel S. de 26 ani din Tiha Bîrgăului, a fost sancţionat cu 1000 lei pentru vânzare de bunuri fără acte legale de provenienţă. Nici abaterile pe linie silvică nu au lipsit la acest sfârşit de săptămână, ne informează lt. Florian Săraru.

Astfel Dumitru R. de 42 ani şi Marius L. de 38 ani, ambii din Tiha Bîrgaului, au beneficiat de clemenţa jandarmilor, primind câte un avertisment scris pentru transport de material lemnos fără documente legale de transport. De asemenea, pentru acelaşi tip de abatere şi aceeaşi sancţiune a primit şi Florin H. de 33 ani din localitatea Moisei (Maramureş).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5