WeAccelerate, programul prin care start-up-urile pot creşte într-un ritm accelerat, cu sprijinul Telekom Romania. Înscrie-te şi tu!

Ai o pasiune pe care ai transformat-o în business? Ai un start-up şi un produs care generează deja venituri şi îţi doreşti să îţi dezvolţi afacerea rapid? Faci parte dintr-o echipă entuziastă, dar  dificultăţile legate de finanţare încetinesc evoluţia proiectului?

 

Sprijin în valoare de câte 10.000 de euro pentru zece start-up-uri finaliste

Telekom Romania te ajută să îţi îndeplineşti toate aceste dorinţe, prin programul WeAccelerate, menit să încurajeze digitalizarea antreprenoriatului românesc. Înscrie-ţi start-up-ul în program şi poti fi unul dintre cei 10 finalişti ai competiţiei, care vor beneficia de susţinere a activităţii de antreprenoriat în valoare de 10.000 de euro constând în 6.000 de euro finanţare, şase luni de chirie subvenţionată, mentorat, consultanţă în domeniul promovării online precum şi campanii de promovare în mediul online. WeAccelerate este prima iniţiativă dintr-o serie de astfel de proiecte derulate de Telekom, menite să sărbătorească fiecare 100.000 de antreprenori “eliberaţi” cu portofoliul Freedom.

Şase luni de mentorat cu lideri în business

Ai şansa  să cunoşti câţiva dintre  antreprenorii români de succes care îţi vor fi şi mentori timp de 6 luni: Radu Ionescu (COO Dentsu Aegis Network), Marian Şeitan (Director General Grupul Mediapost Hit Mail), Peter Barta (Angel Investor), Marius Ghenea (Partener 3TS Capital), Orlando Nicoară (Fondator WeLoveDigital) şi Radu Apostolescu (Fondator eMag).

Prin programul WeAccelerate şi tu poţi beneficia, timp de 6 luni, de un spaţiu de lucru  dotat cu mobilier şi tehnologie moderne, în  cadrul hub-ului  WeLoveDigital!

Promovare online

Start-up-urile câştigătoare vor beneficia de câte 2 ore de consultanță specializată, oferite de Telekom România, în vederea identificării avantajelor promovării online. În plus, cele 10 start-up-uri vor avea acces la pachete de promovare online customizabile, adaptate nevoilor specifice fiecărui business.

Cum te înscrii

Până pe 30 septembrie intră pe pagina web dedicată proiectului, www.weaccelerate.ro, completează formularul de înscriere şi oferă-ţi şansa de a avea acces la toate beneficiile programului.Poţi înscrie în concurs start-up-uri din toate domeniile de business, care au depăşit stadiul de prototip şi au generat venituri de minim 1.000 de lei. Cele 10 proiecte câștigătoare vor fi  selectate in functie de următoarele criterii de performanță: vision, market size, market growth, go-to-market, retention, operational excellence, team și milestones pentru următoarele 6-12 luni. Juriul va fi format din mentorii participanți la program, iar cei 10 câştigători vor fi anunţaţi pe 10 noiembrie 2018 pe site-ul competiţiei şi premiaţi în cadrul galei Profit.ro.

Înscrie-te acum! Start-up-ul tău poate fi câştigător!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5