Voluntarii SVSU Bistriţa au dat o mână de ajutor la deszăpezirea trecerilor pentru pietoni şi a curţii spitalului

Voluntarii de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa din cadrul Primăriei municipiului au intervenit pentru deszăpezire la trecerile de pietoni din proximitatea școlilor,
pentru a asigura condiţii de siguranţă în trafic.

Aceştia au venit astfel în sprijinul lucrătorilor Direcţiei de Servicii Publice, care sunt în teren cu utilaje pentru fluidizarea circulației în condiții de iarnă, transmite primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc.

O echipă de voluntari din cadrul SVSU Bistrița, coordonată de Irinel Rad, a ajutat, săptămâna aceasta, şi la curățarea de gheață și zăpadă a aleilor și căilor de acces din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, mulţumiri venind din partea managerului Gabriel Lazany.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5