LIGA A III-a DE FOTBAL, SERIA a VI-a

VOINŢA LIVEZILE - UNIREA ŢĂRLUNGENI 1-1 (0-1)

Voinţa Livezile, instruită de Horaţiu Pârţiu, a jucat, sâmbătă 24 martie 2012 începând de la ora 15, primul meci acasă prin care au reuşit să obţină un punct valoros, urmare a prestării unui joc bine pus la punct prin care au obţinut o bună remiză (rezultat 1-1, la pauză 0-1), cu valoroasa echipă Unirea Ţărlungeni. Jocul a fost jucat cu mare dăruinţă, ambele echipe luptând mai mult la mijocul terenului, cu puţine pătrunderi şi rare faze de poartă şi doar două goluri înscrise, cel al oaspeţilor realizat din penalty, prin execuţia lui Nicolae, în prima repriză, iar cel al livezenilor, înscris în minutul 81, printr-un şut de la 20 de metri, prin care uruguaianul Rodriguez a năucit pur şi simplu portarul, stabilind egalarea şi scorul final.
Echipa din Livezile ar fi meritat o victorie, pentru care jucătorii au depus un deosebit efort, dar bunele ocazii avute nu au condus la îmbunătăţirea scorului.
Jucătorii introduşi în joc, de către antrenorul Horaţiu Pârţiu, în cea de a XVIII-a etapă, a doua a returului, au fost următorii: Voivod - Şteţco, Nap, Diudea, Bugnar, Gotea, S. Rus, Marc, Blaji, Rodriguez, Almiron, iar după pauză au mai jucat Cristurean, Sighiartău şi Buta.
Meciul livezenilor „a fost bun, dar putea fi şi mai bun”, a spus primarul Olimpiu Neamţ, prezent ca de obicei la jocul echipei, iniţiator, organizator, susţinător, o inimă nr.1 a acesteia.
Clasament:
1. Corona Braşov 17 12 3 2 34-6 39
2. Olimpia Satu Mare 17 12 1 4 30-15 37
3. Unirea Ungheni 17 10 1 6 33-26 31
4. Avântul Reghin 17 9 3 5 24-19 30
5. Universitatea Cluj II 17 9 2 6 32-20 29
6. Unirea Ţărlungeni 17 8 5 4 27-17 29
7. Seso Câmpia Turzii 17 8 2 7 25-19 26
8. Unirea Floreşti 17 8 2 7 25-23 26
9. FC Zalău 17 7 3 7 25-29 24
10. Sănătatea Cluj 17 6 4 7 25-25 22
11. CFR Cluj II 17 5 4 8 24-23 19
12. Voinţa Livezile 17 5 4 8 26-33 19
13. Unirea Dej 17 5 3 9 17-28 18
14. FCM Târgu Mureş II 17 4 3 10 15-31 15
15. CS Zlatna 17 3 3 11 13-37 12
16. Gloria Bistriţa II 17 3 1 13 24-48 10
În viitoarea etapă, a XVIII-a, din Seria a VI-a a Ligii a II-a de fotbal, planificată vineri 30 martie la ora 15.00, Voinţa Livezile va întâlni, tot pe teren propriu, o altă valoroasă echipă, Olimpia Satu Mare, aflată pe locul II.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5